Mai stii cum ne iubeam,
copii eram si construiam
castele de nisip?
Apa venea
si totul naruia,
dar noi copii eram
si ne iubeam...

Si azi?
Adie-ades un vanticel
si vine-un val,
dar casa e pe Stanca... Chiar daca tot s-ar narui
casuta, lucrurile, timpul, spatiul,
chiar moartea de-ar veni,
noi tot ca doi copii ar trebui
sa ne iubim...

Si cand in vesnicie vom sosi
nu vom mai construi nimic,
ne-om odihni
si chiar odihna de s-ar narui
ne vom iubi, ne vom iubi, ne vom iubi...