Peştişorul auriu...
Autor: Valentin Joita  |  Album: Dor de cer...  |  Tematica: Copii
Resursa adaugata de valyjoita in 25/10/2011
Cred că stim cu toţi povestea
Peştişorului zglobiu,
Cum s-a dus odată vestea
Despre-un peşte auriu…

Se spune că un pescar
Pescuia de pe un mal…
Cum stătea fără habar,
În apă vede un val

Iar pe val un peştişor
Galben, galben, gălbior!
Sau spuneam că-i auriu…
Eu nu l-am văzut, nu-l ştiu.

Spun doar ce-mi aduc aminte
Eram doar un băieţel…
Se vorbea mereu `nainte,
Şi azi mai aud de el…

Că-mplineşte-orice dorinţe
Însă nu mai mult de trei!
De-ai şi alte trebuinţe
Trebuie să dai de ei…

Însă aici e-o problemă:
Nu ştim de mai are fraţi…
Cred că e singur la mamă,
Rămâne voi să aflaţi…

Totuşi, o avea vreun rost
Ca să vă gândiţi la el?
O poveste, ast-a fost
Despre-un peşte mititel…

O poveste pescărească
Cum s-au spus şi se vor spune!
Însă patria cerească,
Nu-i poveste, e pe bune!

Dacă multe ţi-ai dorit,
Dacă-n suflet eşti pustiu,
Nu merge la pescuit
Să vezi peştele-auriu…

Chiar de vei găsi un peşte
Aşa cum a fost descris,
Nu vorbeşte, e poveste,
E doar un peşte cu dichis…
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 5096
  • Export PDF: 4
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni