Vorbit-a-mi Dumnezeu

Vorbit-a-mi Dumnezeu, prin Duhul Lui Prea-Sfânt
În una dintre nopţi când eu eram pierdut.
Şi-mi zise cu vocea-I dulce, blândă şi duioasă:
- O fiul Meu, priveşte înspre cruce,
Ia bine seama...coroana de pe frunte...
Simţi tu a Mea durere, a spinilor ce-Mi intră?
Priveşte-Mi ochii, sunt seci fără de lacrimi
De-atâta plâns şi grijă pentru tine.
Priveşte, uită-te la semnele din palme.
Câtă durere... Spune-mi, tu ai simţit?
Ştii tu.....Dumnezeu e Tatăl Meu,
Şi totuşi M-a lăsat să beau paharul greu;
Să beau amar nespus şi fiere.
Spune-mi, tu ai gustat această umilinţă,
Batjocuri, hulă, a crucii răstignire?...
De ce-ţi măsori adesea greul tău cu ale Mele suferinţe?
De ce de Mine ai uitat în mersul tău prin lume?
Ce n-am făcut şi trebuia ca tu să-Mi fii aproape?
Iertarea-n dar ţi-am dat-o, mântuirea te aşteaptă!
De ce de Mine stai departe?
De ce nu vrei s-auzi chemarea-Mi disperată?
E timpul cel din urmă, e vremea pe sfârşit.
Te iubesc atât de mult, şi nu vreau să te pierd.

************************
O Doamne, degeaba Duhul Tău vorbea de milă, de-ndurare,
Căci eu departe în luptă cu eul meu eram;
Firea, eul meu netrebnic, de lut mă leagă tare...
Mă rog şi lupt în mine, să mă despart de lut
Şi să-Ţi fiu mai aproape căci şi eu simt un dor...
Mi-e dor de Sfânta Ta iubire, mi-e dor de-al Tău izvor...
N-ai obosit a mă chema şi-n cale mi-ai ieşit;
Şi Te-am simţit Isuse drag, când lângă mine ai venit.
M-ai prins de mână, m-ai ridicat, m-ai depărtat de lut,
De pacatele lumii, în care eram căzut.
Acum smerit mă plec, cu mii de mulţumiri,
Căci m-ai ajutat, m-ai iertat, din nou Tu m-ai primit.
Te rog să mă-nsoţeşti, drumul să nu-l mai pierd,
Iar lutul, fiinţa-mi păcătoasă, pavaj să fie pe calea mântuirii
Iar eu cu umilinţă, să urc drumul veşniciei.