Adu-ţi aminte, Domnul meu,
De starea roabei Tale,
Vezi mersul ei slăbit şi greu,
Privind cu dor spre cer mereu,
De-aici de jos din vale.
Adu-ţi aminte, Domn iubit,
De lacrimile mele,
Şi dă-mi al păcii răsărit
În duhu-mi strâns şi încolţit
De gândurile rele.
Adu-ţi aminte, o, Isus,
De ruga mea săracă,
Şi lasă-mi harul Tău de sus
Ca-n toate voia-Ţi mai presus
În mine să se facă.
Adu-ţi aminte, o, Hristos,
De inima-mi zdrobită
Şi dă-i Tu iar un chip frumos
S-arate doar ce-i cu folos,
De Tin’ călăuzită.
Adu-ţi aminte, Doamne iar,
Pe plaiurile sfinte,
Când vei veni cu slăvi şi har,
De-un rob netrebnic şi murdar..
Adu-ţi Te rog aminte..
7 noiembrie 2011
http://pauladita.wordpress.com/
Nu ştiu ce vi s-a-ntâmplat, dar versurile din această poezie le-aţi mai avut publicate ceva mai în urmă. Şi exact, pare-mi-se, în aceiaşi formă. Sau poate că memoria mă duce pe o pistă greşită?
Ar avea vre-o explicaţie? Îmi plac versurile sub aspectul acesei rugăciuni reuşite poetic. Sunt versuri frumoase!