O, Doamne, vezi ce e în lume,
Atât de multă răutate,
Iar clipele de bucurie
Păcatul le-a luat pe toate.
Nu mai iubim ce e curat
Ci doar ce poftele ne-mbie,
La sfatul Tău am renunţat,
Şi la lumina Ta cea vie.
Rostim cuvinte de ocară
Fără să ne simţim greşiţi,
Privim mai mult la cei de-afară
Şi nu la cei ce-s necăjiţi.
Uităm promisiuni făcute
Şi legământul sfânt călcăm,
Gânduri murdare nu- cernute,
Ne place chiar să judecăm.
Ne înşelăm că suntem bine,
Dar, vai, departe am ajuns!
Prin fapte rele noi, pe Tine,
Te ţintuim pe lemn, străpuns.
Dar.. oare cât vei suporta
Să fii mereu batjocorit?
Da, s-a aprins mânia Ta
Peste pământul pustiit!
Tu ai vestit c-ai să loveşti –
Toţi pomii putrezi o să-i tai,
Însă pe cei ce îi iubeşti
Tu vrei să-i duci la Tine-n Rai.
O, Doamne, Te rugăm, ne iartă!
Fă să trăim al Tău Cuvânt;
Fii pentru noi un drum, o poartă
Spre Paradisul Tău preasfânt!
02 ianuarie 2009
poezie mai veche. http://pauladita.wordpress.com/