O, ceas al rugăciunii
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântări de drum  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de dor.de.cer in 10/11/2011
O, ceas al rugăciunii când clipele dispar,
Când ceru-i mai aproape ca tot ce-i lângă mine,
Când între fraţi şi îngeri nu-i nici un pas, hotar
Cu câtă bucurie mă las cuprins de tine!

Cum se topesc în ceaţa luminii mele toţi
Vrăjmaşii vieţii cu fete-nfrumuseţtate
Cum toţi necunoscuţii şi semenii-mi par soţi
Iar urmele - ntristarii în har schimbate toate...

O, ceas al rugăciunii ce cântec e-n văzduh,
Ce scări pe care îngeri suie şi pogoară,
Ce leagăn de lumină în care Sfântul Duh
Fiinţa mea cea nouă în slavă mi-o-nfăşoară...

Tu treci prin timp topindu-l şi-aripa Ta de har
Mă-nalţa-n armonia ce arde şi vibrează
Iar când din nou mă-ntoarce o fără de hotar
Iubire de prin toate mai cald mă-mbraţisează.

O, ceas al rugăciunii ce-nalţi sunt anii grei,
Cum umpli viitorul cu slava şi cântare
De mult nu mai sunt singur, ce mulţi sunt fraţii mei
Fa-ntoarcerile mele mai sfinte şi mai rare.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 5058
  • Export PDF: 38
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni