Domnul vine
Autor: Toma Simona Magdalena  |  Album: Clipe de cer  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de Simo_7 in 11/11/2011
Domnul va veni curând,
Să fim gata fiecare,
Să veghem, să-L aşteptăm,
Cerul să-l iubim mai tare!

Pe Hristos să Îl dorim
Zi de zi -şi El să fie
Scopul pentru car’ trăim,
Regele din veşnicie.

Maranata, Domnul vine,
Ce faci tu cu viaţa ta?
Omule te pocăieşte,
Nicicând nu vei regreta!

Cu iubire şi răbdare,
El te-aşteaptă să-L primeşti,
Nu mai sta în nepăsare,
Vino, hai să Îi vorbeşti... !

Spune-I că regreţi viaţa,
Ce-ai trăit-o în zadar
Şi spălat prin jertfa sfântă
Ai iertare la Calvar.

Vino dar la El degrabă
Şi predă-I inima ta,
Lasă-n ea să locuiască
Domnul cu prezenţa Sa!

Renunţând la tot ce-nseamnă
Lumea fără de Hristos
Tu-L alegi pe Salvatorul
Şi trăieşti plăcut, frumos.

Bucuria şi-mplinirea
Doar Isus le poate da;
Hai la El căci fericirea
Doar prin Domnul vei afla!

Când Hristos e centrul vieţii
Mergi pe cale bucuros,
Ai credinţă, pace-n suflet
Şi eşti mulţumit, voios.

Dacă-L ai pe Domnul Slavei
În viaţă Protector,
Mergi pe Cale fără teamă
Şi vei fi biruitor!

Însă... moartea dacă vine,
Nu te speria de fel,
Casa Ta e-n cer la Tatăl,
Deci trăieşte cu un ţel!

Străzi de aur, nestemate
Şi izvoare de cleştar
Care curg din tron de slavă
Îngeri mii, belşug de har!

Cântece ce aduc slavă
Creatorului iubit,
Fericire, mulţumire
Este-n cerul mult dorit!

Vine Domnul, eşti tu gata,
Stai şi Îl aştepţi în prag?
Sau rămâi în nepăsare,
Căutând făr’ rost, pribeag!

Îngerul se pregăteşte
Trâmbiţa va anunţa
Vine Domnul, Maranata,
Ce faci azi cu viaţa ta?

Doamne, dă-ne azi putere
Să-Ţi rămânem credincioşi,
Să ne pocăim pe Cale,
Şi să fim mai bucuroşi!

Iar menirea ce ne-ai dat-o,
De a duce-al Tău Cuvânt,
Să rămână mărturie,
Fă-ne vrednici, Doamne Sfânt!

De trăi-vom grele vremuri,
Tată fă-ne credincioşi,
Buni creştini, curaţi pe Cale,
Şi statornici şi voioşi!

Să Te aşteptăm o Mire,
Să ne iei la Tine sus,
Şi acolo-n strălucire
Ne vom bucura nespus!

Amin!
Traim zilele din urma si asta ar trebui sa ne determine sa ne gandim mai mult la ziua in care ne vom intalni cu El. Domnul sa ne ajute sa fim gata sa veghem, sa-L asteptam cu drag si dor pe al nostru Rege din vesnicie.


amin! frumoase versuri, Domnul să vă binecuvânteze și să vă dea mult har mai departe.
Adăugat în 12/11/2011 de Ioanhapca
Amin scumpa sora, daca centrul vietii noastre va fii mereu Isus cu siguranta ca vom fii din plin rasplatiti,
noi suntem cu totii Biserica Lui, Mireasa Lui iar El, este Mirele. sa avem candela aprinsa in asteptare. Sa ne gasesaca, asa cum El Isi doreste. sora Florenta Sarmasan
Adăugat în 12/11/2011 de florenta.sarmasan
AMIN!
versurile mi-au plăcut foarte mult
fiţi binecuvântată să se bucure Domnul de jertfa adusă!
Adăugat în 12/11/2011 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 1975
  • Export PDF: 5
  • Comentarii: 3
Opțiuni