În privirea lui cea tristă
Licăreşte o speranţă
NU-i prea mare, este mică
Dar tânjeşte ca să crească.

Şi se-agaţă cu ardoare
De nenumărate ori
De-o iubire trecătoare
De l-acei ce-s muritori.

El se sprijină pe soartă
Crezând că e de folos
Dar tristeţa îl apasă
Şi-i răpeşte ce-i frumos.

Bogăţia nu-i lipseşte
Are tot ce şi-a dorit
Dar un lucru totuşi este:
De ce? Nu e, el, fericit?

El credea că fericirea
Stă în bani sau sănătate
Şi spera că şi iubirea
Le va însoţi pe toate.

Chiar bucatele alese
Nu-i lipseau lui niciodat`
Dansuri multe şi petreceri
Le avea el neâncetat.

La toate cele ce sânt scrise
Aş mai putea adăuga
El avea tot ce-şi dorise
Dar un lucru mai lipsea.

Acel gol din a lui suflet
Ce-aducea nefericirea
Nu ştia care-i motivul
Căci n-a cunoscut iubirea.

O iubire adevărată
Nu stă-n lucruri trecătoare
Ea e sfântă şi curată
Se primeşte prin iertare.

Se primeşte de la Tatăl
Care este Dumnezeu
Căci e Unicul ce iartă
Dacă crezi în Fiul Său.

Cine vrea ca să-L primească
Ca Domn şi Mântuitor
Va avea parte de viaţă
Şi îi va umple orice gol.

Fericirea nedescrisă
Îl va însoţi mereu
Iar pacea Lui care-i promisă
Îi va umple atunci sufletu-ntreg.