Vedem că suntem orbi ?

Autor - Costel Hofer

Precum odinioară orbul Bartimeu
Când auzind că treci, striga spre Tine
Așa strig și eu astăzi, Domnul meu:
-Isuse, Fiul lui David, ai milă și de mine.

Ai milă, Doamne, și deschide-mi ochii
Ridică-mă, să nu rămân căzut
Să nu mă-nșel, privind la ce izbește
Și să nu văd, ce trebuie văzut.

Să pot privi mereu doar înspre Tine
Să văd minunile ce le-ai creat,
Să văd și-n jurul meu cumplita rătăcire
A celor care încă-s în păcat.

Și să le pot deschide și lor ochii
Cu-adevăratul și bogatul Tău Cuvânt
Să vadă toţi măreaţa izbăvire
Prin jertfa, Domnului Isus Cel Sfânt.

Căci prea ne e întunecată mintea
Şi nu vedem că suntem orbi şi goi
Şi alergăm încoace şi încolo
Prin lumea asta plină de noroi.

Ne mulţumim cu starea-n care suntem
Ne amăgim, că-i bine şi aşa
Nu căutăm mai mult la cele sfinte
Nu vrem, ca să cunoaştem voia Ta.

Avem păreri atât de-amăgitoare
Învăţături, predanii şi gânduri omeneşti
Respingem vehement Cuvântul vieţii
Şi nu-mplinim poruncile cereşti.

Trăim în lume parcă pentru-o zi
Şi nu vedem că viaţa asta scurtă
Se va sfârşi, şi vom pleca de-aici
Lăsând în urmă, tot ce-am strâns cu trudă.

Vedem, dar nu vedem ce este bine
Vedem, dar nu vedem ce trebuie făcut
Cunoaştem, dar nu împlinim întocmai,
Ceea ce ştim, nu facem, ce facem, nu-i plăcut.

Avem în noi acea orbire care,
Nu ne dă libertatea să vedem
Ce-i bun, ce-i sfânt, ce-i vrednic de crezare,
Care e rostul vieţii noastre, ce suntem ?

Ne amăgim că suntem pe o cale bună
Ne amăgim că-i sfântă, viaţa ce-o trăim
Dar nu vedem că totu-i o himeră
Mereu orbiţi, umblăm, dar bâjbâim.

Se împlineşte, Doamne, vorba-ţi sfântă
Ce-ai spus-o fariseilor de-atâtea ori
Că ai venit în lume pentru judecată,
Cei ce nu văd să vadă, şi cei ce văd, s-ajungă orbi.

O, câţi şi azi au mintea prea necredincioasă
Şi sunt pierduţi pe-al vieţii scurte drum
Nu văd lucind lumina Evangheliei frumoasă
Fiind orbiţi de dumnezeul veacului de-acum.

Câţi sunt bogaţi, câţi s-au îmbogăţit
Şi nu duc lipsă de nimic, vedem şi noi
Dar ei mereu orbiţi, nu văd, că nu au cum
Că-s ticăloşi, nenorociţi, săraci, şi orbi şi goi.

O, de-ar putea lua acum cu toţi aminte
Acei ce-au strâns averi fără de trudă
La ce ne spui prin sfintele-Ţi cuvinte,
"V-aţi strâns comori în zilele din urmă".

Toate vor putrezi, şi bogăţii şi haine
Şi vor fi roase toate, de molii şi rugină
De-aceea plângeţi, tânguiţi-vă şi cereţi milă
Din pricina nenorocirilor, care-au să vină.

Ne-ai spus comori să strângem, nu pe pământ
Unde o să le sape, şi-o să le fure hoţii
Ci s-adunăm comori în Cerul sfânt
Acolo unde într-o zi nădăjduim, să fim cu toţii.

Ce mare-i rătăcirea ce bântuie prin lume
Ce grea-i orbirea asta, în care cei mai mulţi
Nu îşi ridică ochii, cei plini de-ntunecime
Spre Cer, să vadă clar Lumina, să fie izbăviţi.

O, Doamne, bun Părinte, ai milă şi-ndurare
De noi, de toţi, ce ochi de carne doar, avem
Atinge-ţi mâna sfântă de ochii fiecărui
Şi unge-ni-i cu tină, şi fă-ne să vedem.

Iar umbletele noastre, de-acum, în toată vremea
Să nu mai fie-n noaptea, în negura cea grea
Ci fă-ne în Lumină, să mergem de acuma
Să fim lumini în lume, să facem voia Ta.

Amin.

Seini, 30 iunie 2011