Se-aprinde flacăra credinţei
Trezind întreaga omenire
Din somnul greu al nepăsării
Fără de pace şi iubire!
Sunt mulţi acum acei ce strigă
Din bezna nopţii şi păcat,
Căutând o cale către ceruri
Căutând un drum ce l-au uitat!
Atâtea glasuri se înalţă
Cerând la Tatăl îndurare
Cât încă este timp de har
Şi o speranţă de salvare!
În jur sunt semne ce arată
Că timpu-aproape s-a sfârşit,
Mulţimi de oameni se întorc
La Cel ce veşnic i-a iubit!
Se-aprinde flacăra credinţei
Şi se înalţă tot mai sus!
Mai e puţin şi va veni
Al nostru Salvator Isus! Amin!
Vulcan-19-11-2011
Mary
Fiți binecuvântată de Domnul!
Să ne străduim de a arăta celor doritori adevăratul drum spre Isus, Mântuitorul! El să fie binecuvântat în veci, pentru că ne-a răscupărat prin jertfa Sa.