De pe Golgota oameni-au luat care şi ce:
Crucea au smuls-o şi-au dus-o-mpărţind-o surcele, surcele,
Ciocanul şi cuiele, de asemenea, au fost împărţite de ei,
Buretele şi cu oţetul au fost târguite de la călăi,
Chiar şi suliţa au dosit-o cumva printre ele.

Picăturile de sânge ce pe pământ din răni au picat
Cu tot cu pământul din munte fură smulse şi duse,
Pământul pe care-a călcat El şi cel de sub cel pe care-a călcat
Fu-n pungi turnat şi vândut ca suvenire pe-ascunse.

Uite şi eu apărui pe aici mirosindu-le pe toate ca un stăpân
Să-nhăţ şi eu ceva ce n-au văzut predecesorii,
Dar muntele luceşte ca obrazul bărbierit a unui spân...
Ce să i-au – aerul, Soarele, cerul ori norii?..

„Doamne,-am spus – aşa îmi este destinul nenorocos -
Uite şi-aici am ajuns când totul luară
Şi n-am găsit nimic ca să fie mai valoros
Decât o sticlă de vin, dar ce spun, chiar decât o ţigară.”

„Da-a, ai venit cam târziu – a spus Dumnezeu cu regret –
Moartea Mea toată-au luat-o şi prin biserici au împărţit-o...
Ce pot să-ţi dau?... dacă ai venit prea încet...
Eu te iubesc şi pe tine cu soarta ta oropsită...

Poţi să-mi dai soarta ta de care te jelui aşa,
Tot nenorocul tău, toate belelele tale,
Să-ţi dau... Viaţa Mea... care-ţi va fi, poate , încă mai grea...”
„Bine – am spus – nu-s precupeţ... măcar ceva dă-mi în Cale...”

Veşnicul păgubaş Viaţa aceasta-am luat,
Veşnic nenorocosul lăsa-i nenorocu-n Golgota...
Nu mă mai miră deloc dacă în mine au dat
Cu bâta, cu fraza, cu ura ori cu ciubota.

Doar îmi răspund frecându-mi îndureratul meu loc
Şi paşii purtându-mi fără alean mai departe:
„Nu, eu în viaţă demult nu mai am nici hotar, nici soroc...
Am Viaţa ce trece prin moarte şi peste moarte!..
Am Viaţa care aruncă în urmă oricare noroc!!!”