Nu poţi să baţi la nesfârşit
La uşa, ce rămâne-nchisă
Încerc, e greu de neînchipuit
Să stai mereu cu mâna-ntinsă.

Aşa e scris, să ierţi, şi-i creştineşte
Să ierţi, de şapteşapteori, ori şapte
Eu bat şi mâna-mi nu se-opreşte
Ce fac, de nu-mi deschide, poate?

Să mai continuu, sau mă opresc?
Să bat, sau, mai bine să mă las?
Cum să fac, ca iar să nu greşesc?
Oare, să mă opresc şi înapoi un pas?

Dar, decât să stau să mă frământ
Analizând de-i bine sau nu-i bine
Mai bine alerg la Domnul şi Îi spun
Ce faci şi cum te porţi cu mine!

Nu te pârăsc! Doar, El te cunoaşte!
Cine eşti, ce faci, cum te prezinţi
Doar El, e Cel, ce-oiţele Îşi paşte
Şi ştie, că nu vrei să îmi deschizi.

Te las să stai cu uşa ta închisă!
Rămâi în mediul tău urât şi rece!
La Domnul voi sta cu mâna-ntinsă
El e etern, la uşa Lui voi trece.

Vei dori să vină, oricine, cineva
La uşă să îţi bată, să deschidă
Dar în zadar vei sta şi aştepta
Şi zilnic, vei trăi cu ură şi ciudă.

Te-am chemat,.. dar n-ai răspuns
Te-am căutat,.... dar m-ai exclus
Ţi-am scris, dar plicul ai respins
Şi culmea! Tu lăuda-i.... pe Isus.

Iar eu, sărac, umil, cu suflet amărât
'Mi-ndrept acum paşii spre Domnul
Să-I spun, că sunt acum atât de trist
Căci omul, rămâne-ntotdeauna omul,

Care-i mereu, mereu nemulţumit
Şi mereu, el stă.... cu uşa-nchisă
Doamne! Eu pentru Tine l-am iubit
Şi-am stat mereu cu mâna-ntinsă.

Tu îmi deschizi, în fugă vin la Tine
Căci sufletul mi-l bucuri, tot mereu
Cu Tine merg, din bine-n tot mai bine
Nu mă respingi, mă ţii pe braţul Tău.

Amin
24.11.2011 Firenze