Te strig, o, Domnul meu iubit!

Te strig, o, Domnul meu iubit
În zori cu clipe-n deznădejde
Când păsul nimeni nu mi-l vede,
Când sufletul mi-este mâhnit,
Atunci, o, inima-mi se-ncrede
’N-al Tău Cuvânt, mult preţuit,
Prin care mila-Ţi se-ntrevede!

Te chem, o, Domnul meu iubit
Când încercarea mi-e prea mare,
Când sunt adus în strâmtorare,
Când pe platforma ce-am zidit
Izbit de vânturi, stau sub soare,
Şi vreau să-Ţi rămân, neclintit
Şi-n vânt şi-n flacăra arzătoare!

Te strig, Te chem în rugăciune
Să-mi stâmperi inima-n durere,
Cu-a Ta prea sfântă mângâiere,
Când negri nori de-amărăciune
Mă copleşesc cu-a lor putere,
Prin amăgiri spre-a mă răpune,
Însă speranţa mea nu-mi piere!

De al Tău braţ, sever se prinde
Voinţa-mi dârză, de-ascultare,
Spre-a avea, Doamne-ndurare
Căci chiar foc, de s-ar aprinde,
Punându-mă la grea încercare,
Te rog atunci de-a mă cuprinde
În Dragostea-Ţi cea salvatoare!

Flavius Laurian Duverna
29 noiembrie 2011