Poezia culorii, culoarea poeziei

Autor - Costel Hofer

Ce poate fi mai alb ca o lumină ?
Ce poate fi mai luminos ca ea ?
Cine-a creat-o, Cine o animă ?
Ce taine, ce mistere, poartă-n ea ?

Cine-i ştie puterea, cine-i cunoaşte rostul ?
Tot ce revarsă peste noi venind
Umplând de viaţă, întreg universul
De la-nceput şi până-n infinit.

Privind o rază de lumină orbitoare
A astrului solar ce-i sus pe cer
Putem să înţelegem fiecare oare
Că-i un fascicul doar, că e un firicel ?

Dar cât de minunat s-a folosit de ea,
Acel care a pus viaţă-n toate
Şi cât de înţelept a luminat cu ea,
Orice-ntuneric şi obscuritate.

Iar ca să înţelegem şi mai bine
Ce e lumina, şi ce poartă-n ea
Cel ce creat-o într-un chip magnific
A despărţit-o-n şapte, ca s-o putem vedea.

Şi unde o putem vedea mai bine
Decât pe cerul proaspăt răcorit
De-o ploaie binecuvântată şi curată
În curcubeul dinspre răsărit.

E spectrul de lumină inedit
În care-şi moaie pictorii penelul
Să zugrăvească-n chip deosebit
Omul, natura, viaţa... Cerul.

Ce frumuseţe poate să cuprindă
Lumina care vine printre nori
Câte culori ce ochiul ne inundă
Ce minunate-s toate, ce splendori.

Dar cel mai minunat din toate este
Că toate ce vedem în jur mereu
Au fiecare-n parte o culoare
Venită din frumosul curcubeu.

E roşul ce-i ca sângele în macii
În lanurile-ntinse spre zenit
Urmeaz-apoi portocaliul care-l
Găsim în fructul astfel denumit.

E-ncântătorul galben, aurul câmpiei
Naintea vremii pentru secerat
Iar crudul verde-al ierbii şi-al pădurii
Ne umple inima de-un ton înmiresmat.

Privind albastrul cerului şi-al mării
Cu ochii aţintiţi spre zarea-adâncă
Vedem atâtea tonuri de culoare
Ce luminează chipul şi ne-ncântă.

Iar indigo şi violet sunt cele care
Prin tonurile răspândite în natură
Încheie minunat spectrul luminii
Creând paleta-ntreagă de căldură.

Ce mare bucurie poţi să ai în suflet
Când ştii că totul ce vedem e făurit
De-un Creator, de-o înţelepciune fără seamăn
Ce poate face totul, în chip desăvârşit.

Seini, 5 dec, 2011