Privesc spre munti cu-nalte creste,
Spre varfurile-acunse-nori,
Oare acolo ajutorul este?
Daca-i asa,de ce ma trec fiori?

De ce ma contopeste teama
Si n-am incredere in maretia lor?
As vrea ca bine sa iau seama,
Ca-n „muntii – oameni” nu e ajutor.

Pare ca-n „oameni – munti” este taria,
Fagaduinti de-acolo curg mereu,
Dar n-am in suflet bucuria
Cand ma bazez pe-acestia eu.

Caci toti acesti cu multe piscuri
Vrajmasi sunt Muntelui Hristos.
Nu vreau sa ma incred in oameni
Ce-alearga dupa tot ce-i jos.

O,Doamne-n Tine-i ajutorul
Si in Hristosul Tau cel Sfant,
Nu poate omul,muritorul,
Sa ma-nteleaga pe pamant.

Cand Doamne Tu-mi esti Pazitorul
Si Calauza-n viata mea,
Nu mi se clatina piciorul,
Oricat ar fi lupta de grea.

(C.C.C- 22 martie 2011 O cugetare versificata la Ps.121." Imi ridic ochii spre munti...De unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul imi vine de la Domnul,care a facut cerurile si pamantul.")