Un credincios,odata,cu mai multi ani,in urma,
Care-si traise viata,smerit si-ascultator,
El fuse la multi pilda,mergand cu-ntreaga turma,
Urmand doar glasul dulce,al blandului Pastor.

Dar intr-o zi de taina,din ceruri randuita,
O boala grea la pat pe crestin l-a rapus.
-Acum s-a zis cu toate,s-a zis cu-a lui credinta,
Si,mai spuneau cei rai:"Sa-L scape acum Isus."

"Caci pan-atunci cand boala la pat l-a tintuit
Mereu il auzeai,ca nu cunoaste-n viata
Decat un singur nume,Isus cel Rastignit.
Dar azi,priviti,ce stinsa-i este a lui fata.

Dar cel bolnav nu spuse nimic ,niciun cuvant,
Zacea-n necunostinta,inchis ca-ntr-un mormant.
Veneau pe rand la el,rudele si vecinii
Dar el,bolnavul,nu vorbea cu niciunii.

S-a zis cu el,se duce,sopteau incet cu totii
Nu cunoaste pe nimeni,asta e clipa mortii,
-Vecine,ma cunosti?Raspunde,dar pe mine?
Dar el in clipa asta nu cunostea pe nimeni.

Dar iata ca de-afara apare-un credincios,
Cu care el adesea,slavise pe Hristos.
Se-apropie de pat,si-ntreaba cu-n suras:
-Dar fratioare draga,cunosti tu pe Isus?"

Atunci,pe loc bolnavul se lumina la fata
Raspunse:"Il cunosc" si-apoi trecu din viata.
Si ii lasa uimiti si rusinati pe-acei
Care-i urau credinta,privindu-l cu ochi rai.

O,astfel de viata, cu totii noi dorim,
Si-astfel Isuse Doamne,am vrea si s-o sfarsim.
De-aceea viata noastra noi Tie ti-o predam,
Si nu mai vrem de nimeni,ca sa mai ascultam.

Caci nu-i vreun glas pe lume maret ca glasu-Ti sfant,
Nici iubitor,nici dulce,si nici asa de bland.
Mai da-ne te rog,harul ca sa-L mai auzim
Caci noi prin el,Isuse,mereu ne intarim.
(dupa o istorioara)