Potopul
Genesa cap. 7

Arca pe ape sus, plutea
Micuță și neînsemnată
Domnul de sus, totul privea
Și de El era protejată

De cinșpe coți s-a înălțat
Apa, deasupra munților
Tot ce-a fost viu, s-a înecat
Moartea era în calea lor

Și totul a fost nimicit
De la om, pan la animale
Căci Domnul tare a fost scârbit
Și asta, a găsit cu cale

Și zile în șir a fost tot ploaie
În arcă, toți aveau răbdare
Domnul inima își înmoaie
Și de ei, are îndurare

Aminte Domnul și-a adus
De cei ce-n arcă s-au urcat
A spus că este de ajuns
Și ploaia de tot, a încetat

Și apele ce-au fost oprite
Au început încet să scadă
Iar vânturile au fost pornite
Minunile ca să se vadă

Iar după patruzeci de zile
Fereastra de sus, s-a deschis
Și Noe cu a sa privire
A hotărât și a decis

Un corb în zbor ca să trimită
Să vadă de apa a scăzut
Și-un porumbel s-a dus la țintă
Să caute loc pe pământ

Dar porumbelul a venit
Căci ape, încă mai erau
El nici un loc nu a găsit
Cei de pe arcă, așteptau

Și șapte zile s-au mai scurs
Apele, toate au secat
Dar Noe a stat cât i s-a spus
Pană când totul s-a uscat

Domnul cu Noe a vorbit
Știa ce trebuia să facă
Din arcă cu toți au ieșit
Și-o viață nouă, aveau să înceapă

Și spre a Domnului cinstire
Ei, un altar au construit
S-aducă jertfe și mărire
Acelui, ce i-a izbăvit.


sfârșit