De eşti Acan


Observi că nu mai e înaintare,
Că poporul bate pasu-n loc
Şi nu mai vezi progres în adunare
Doar închinare fără foc.


Şi cauţi în altă parte vina...
Ba-n fanfară, ba în cor
Ba că tinerii-s pricina,
Chiar şi-n cel ce e păstor.


Dar la tin’ nu te-ai gândit,
Că în drumul tău spre Canaan
Păcatul tău nemărturisit,
Poa’ să fie-un paravan.


Chiar acele mici greşeli nevinovate
Ce le-ascunzi cu tine an de an,
Şi crezând că-s ne-nsemnate
Au făcut din tine un Acan.


Şi de ce să zaci sub un morman
De regrete şi-amăgiri?
Când eşti atât de-aproape de liman
Şi de primirea unei moşteniri!


De eşti şi tu-n Acan prin adunare,
Fără prea mari mustrări de conştiinţă,
Întoarce-te dar de la pierzare,
Cu lacrime de pocainţă.


Scoate azi tot ce-i dat spre nimicire,
Din cortul tău de lut
Ca poporul să aibă iarăşi propăşire,
Pe drumul ce-l mai are de făcut.


~Amin~