Când mi-amintesc de mama care m-a crescut
De multele ei lacrimi ce-au curs de dragul meu
De zâmbetul ei larg când bine am făcut
De grija ei când mi-a fost cel mai greu..

Când mi-amintesc de nopţile de veghe
În care tatăl meu cu mine suferea
De mâna lui cea plină de putere
Ce cu blândeţe jertfitoare m-ajuta..

Atunci la Tatăl meu din ceruri mă gândesc
Şi inima Lui tandră o cunosc mai mult
El este mai presus de-ai mei – ce ştiu cât mă iubesc
Şi binele îmi vor prin tot ce-mi fac şi-mi spun.

“Răbdare” – aud o şoaptă prin Cuvânt..
El poate face tot ce eu îi cer umil
Dar din Iubire Sfântă El nu răspunde-oricând
Ci va-mplini orice, frumos, la timpul Lui!

(31 octombrie 2010)