Trece viaţa, se duc anii
Omu` iute-mbătrâneşte
Şi cu orișice strădanii
Viaţa cu greu şi-o sfârşeste.

Un bătrân rămase văduv
Locuind cu-al său fecior
Cu nora şi cu nepotul,
Neputinţi veneau de zor.

Mâna-ncepe să-i slăbească
Şi puterile la fel
Şi aşa când sta la masă
Deseori dădea pe el.

Nu era ca mai-nainte
Când casa le-a ridicat
Acum cu grele cuvinte
Deseori era-mproşcat

Căci li se părea deranjul
Prea greu de-a fi suportat
Şi aşa mereu sărmanul
Tot mereu era certat.

Nu mai stă cu ei la masă
Ci-ntr-un colţ l-au aşezat
Şi din blid cu ochii-n lacrimi
Hrana ades şi-a mâncat.

Într-o zi, mai grea durere
Scapă blidul de pământ
Pierde şi astă avere
Necazuri tot vin pe rând.

Unul din lemn îi dăruieşte
Şi îi spune aşa răstit
Aşa-ţi trebe, din acesta
Vei mânca pân la sfârşit.

Copilaşul lor cel drag
Ce le urmărea povestea
Iute a mai tâlcluit
Şi-ntr-o zi le spuse vestea.

Mamă să ştii de pe-acum
Vreau să-ţi fac un troc şi ţie
Ca pe când veţi fi bătrâni
Să-l aveţi de farfurie.

Când aude-ai lui părinţi
Un fior greu îi cuprinde
Oare ne-am ieşit din minţi?
Lecţia în ei învinge.

Şi-au luat pe bătrânel
Din nou lângă ei la masă
Şi l-au preţuit altfel
Şi copii-ades învaţă

Şi-aşa până la sfârşit
Pân la ultima-alergare
Bătrânelul fericit
Își primea iar de mâncare

Multe taine ne cuprind
Şi ne frâng ca o povaţă
Căci din ceruri cel preaînalt
El mai dă câte-o speranţă

Poate ai în preajma ta
Un bătrân... să ştii azi bine
Nu-l certa, nu-l insulta
Căci cândva, te cerţi pe tine

Nu-i plăcut să-l îngrijeşti
Viaţa lui e-o grea poveste
Dar am pentru tine-un gând
Căci din cer s-a dat o veste.

Poartă chipul lui Hristos
Şi-ngăduie cu răbdare
Vorbeşte-i, te rog, frumos,
Şi tu vei avea salvare.

Căci există un cântar
Care nu-i la întâmplare
El e drept, tu n-ai habar
Dar atunci vezi ce valoare

Li s-a dat din înălţimi
Celor ce cu-a lor iubire
Au dat pildă prin mulţimi
Că mai sunt și-oameni de bine

Dincolo, la sfinte porţi
Răsplătirea se va scrie
Pân-atunci fii înţelept,
Ai grijă la farfurie!