Feerica transpunere

Zboara pasarile-n crang, frunze vestede se frang,
Pala vantului adie, ca un murmur pe campie.
Si cuprinde in clestar boabe de margaritar,
Dimineata pe racoare cand totul prinde culoare.

Ceva-n taina se petrece si prin apa foarte rece,
Care striga de durere, de-o atingi mai cu putere,
Simti ca vine mai aproape miresme de peste ape,
Ce se scoala catinel printre flori de musetel.

Iar un ochi mai descuiat, vede totul neaparat,
Si tine privirea-n lung asteptand pana ajung,
Unde prinse-n par balai, gingas pas in colt de rai,
Cu vibratii ne-atinse si in inima cuprinse,

Peste deal sa urce sus, sa ajunga la Isus.
Cu o mana pregatita, cu o coala iscalita,
Sa trimita ca in zbor, cererea cu mult amor,
Spre Fiinta-i azurie din cereasca-mparatie.

Si sa puna pe altar, lacrima plina de jar,
Ce arde mai domolit ca este un crin dorit,
Plecata spre vesnicie, langa Domnul ca sa fie,
Si unde va fi odata in tara cea minunata.

Dar nu vad ca-i aratat, nici un om mai luminat,
Cu o fata pamantie din lume aici sa fie.
Nici un zgomot rasfirat, sau un ras exagerat.
O lupta care se duce, sa poata mai sus sa urce,

Aruncand totul la vale, dand din coate pe carare,
Dorind foarte natural, de-a fi suflet juvenal.
Cu o floare stransa bine intre degete mai fine.
Sfidator facand contur, celora de prinprejur.

Dar aceea mana buna ce ar vrea in clar de luna,
Ca sa fie si divina, langa Isus ce-o sa vina,
Ma aseaza pe altar, cu lemne in juru-i chiar,
Asteptand, tacut, sfioasa, sa ajung si eu acasa,

Invelit intr-o credinta, tare in a mea fiinta,
C-o sa fiu si eu aleasa, sus in cer a Lui mireasa.

Amin