Ninsoarea florilor de măr
Tihnită se aşterne
Pe încordate-ngrijorări
Din începutul iernii.

Petale-alină zbârcituri,
Încărunţiri şi dorul
Din sterpele învăţături
Ne deslipeşte zborul.

Să ne uimim Credinţa cum
Dă vieţii înnoire
Iar oboselilor de drum
Spălare prin Iubire.

Dă avântare în înalt
De proaspete cuvinte
De-a nu fi omul subjugat
Hâtriilor de minte.

Ea ne ridică-n sus de sus
În cântul de aripă
Unde nu-i sufletul supus
Căderilor de clipă.

Ca în Lumină să stăm drepţi
Cu-ntreaga noastră viaţă
Şi mulţumiri de înţelepţi
Prelingă-se pe faţă.

Prin viscolul florii de măr
Cu inimi palpitânde
Cântăm în lacrimi:”Leru-i ler!..”
Iar copilaşul râde.