Balanţa zilelor apuse
Sunt zilele ce vor veni
Le despărţeşti mereu opuse
Şi le uneşti cu verbu-a fi.

Se scurg şi fragede, răscoapte
Ori zbuciumându-se, ori lin,
Iar între ele stă o noapte
Plină de beznă şi venin.

Şi răstignit de ele-ntruna
Te dor plecând, te dor venind,
Iar noaptea – noaptea este una
O chibzuinţă rece-n gând.

Zilele-s toate diferite
Care târâtă, care-n zbor,
O noapte este numai minte
Fără greşeli, fără de dor.

Pe-această dură balansare
Tu zbuciumul de viaţă-l porţi:
Necontenita evadare
În zile noi din sterpe nopţi.