Odată, în vis,
se făcea că ţin în braţe,
vechea Torah,
din sinagoga,
copilăriei mele.
Bunicul meu
uitase pesemne,
că eram doar o fetiţă,
cu ochii verzi
şi faţa pistruiată,
când îmi proptise
în braţe
Sulul Sfânt,
într-o Zi,
la ieşirea din Shabat.

Era atât de frumoasă
Torah mea!
Ca un cedru
din Templul lui Shlomo,
Şi ce maiestuoasă
Îi era coroana!
Mi-am sprijinit fruntea
de ea,
iar în suflet
mi – au vibrat
atâtea ecouri,
de regi, de viteji, de profeţi…

Glasurile unui neam,
glasurile unei lumi,
răsfrânte într-Unul Singur!

Mai târziu,
peste ani,
nu în vis
dar în cel mai cumplit
ceas real,
faţă în Faţă,
cu Jertfa Supremă,
privindu-L pe Fiul Tatălui
cum se stinge
cu Faţa schimonosită,
de apriga durere,
ţintuit de lemnul famat …

Acolo, pe dealul pleşuv,
Adevărul Suprem
în sfârşit mi S-a revelat:
între cei doi tâlhari,
condamnat,
nu atârna Yeshua...
Ci Torah copilăriei mele,
tăcută şi supusă
în Marele Tanakh!

( Bucureşti, Decembrie – 2011; din volumul "Paşi printre pietrele Sionului" )