Domnul, al meu adăpost
Domnul este al meu adăpost
Și sprijin când mi-e greu pe cale.
Un ajutor care nu lipsește
atunci când sunt în încercare.
Orice mi s-ar întâmpla pe cale,
eu nu mă tem de nimic;
Chiar munții-nalți de s-ar mișca,
până-n al mărilor adânc...
Chiar dacă valul de-ncercare,
ar spumega și-ar urla cu disperare,
eu în Tine am scăparea;
Te chem, știu că îmi ești salvare.
Dumnezeul lui Isaac și Iacob,
refugiu-mi ești, turn de scăpare.
Doamne, ești mereu cu mine
În clipele de încercare.
Pe ale Tale brațe, Isuse,
Tu m-ai purtat cu dragoste
atunci când valul negru urlă
ca să mă poarte-n moarte.
Nu mă lăsa în deznădejde...
Tu dă-mi avânt, elan pe cale,
Căci Te iubesc, Isuse drag.
Când vei veni, du-mă în Slavă!
ALGHERO 30/12/2011
Domnul să vă poarte mereu pe braţele Sale şi în noul an!
Cu multe binecuvântări!
versurile sunt reuşite cu încărcătură emoţional-spirituală, mie mi-au plăcut
LA MULŢI ANI!
fii binecuvântată şi La mulţi ani fericiţi cu Domnul
Fiți binecuvântată cu multe binecuvântări cerești în anul care vine!
Mulțumesc pt. note și aprecieri și vă doresc Un An Nou Fericit cu Domnul Isus; La Mulți Ani fericiți și toate binecuvântările Domnului!