Înălțarea lui Iosif
Genesa cap. 41

Dar Iosif nu se lauda
Știa că numai Dumnezeu
Care cu el, mereu era
Îl ajuta, când era greu

Ajunge mare ca să fie
Peste regatul egiptean
Inelul lui ca să îl ție
Chiar Faraon, i-a dat în dar

Cu haine scumpe l-a îmbrăcat
Cu aur, l-a împodobit
Toată puterea, lui i-a dat
În el credea, necontenit

Asnat, i-a devenit soție
La Poti-Fera-i era fiică
Avea întreaga împărăție
De nimeni, nu îi era frică

Egiptul l-a cutreierat
Multe bucate el a strâns
De foamete s-a apărat
Rezerve multe, el a pus

Șapte ani, de rod au trecut
Și alții, șapte-n sărăcie
Iar foametea s-a întins mult
Avea ca șapte ani, să fie

Lui Iosi, f soața i-a născut
Doi fii, pe care i-a iubit
A fost așa cum el a vrut
Și toate, i s-au împlinit

Dar seceta era în floare
Iar țara era, flămânzită
Poporul striga ce îl doare
Iar viața lor, părea sfârșită

Faraon, ușor a scăpat
De oamenii care strigau
La Iosif pe toți i-a mânat
Lui, să îi spună ce doreau

Din alte țări oameni veneau
Bucate ca să târguiască
Cu aur mult, ei le plăteau
Foamea din ei, să-și potolească

Bătrânul tată de departe
Pe fii în Egipt i-a trimis
Cu aur s-aducă bucate
Ei s-au supus, nimic n-au zis

În fața lui Iosif, au stat
Dar ei nu l-au recunoscut
Inima lui a lăcrimat
Când, pe ai lui frați, i-a văzut

Multe întrebări la toți le-a pus
Despre familia ce-o aveau
Chiar și de-al lor tată, i-au spus
De un frate, ce acasă stătea

Iar Iosif ca să-i necăjească
Iscoade, pe ei i-a numit
Dar inima sta să-i plesnească
De dragul lor, cât i-a iubit

I-au pus sa facă un legământ
Ei, cu-a lor frate vor veni
I-au pus sa facă un jurământ
Că toate le vor împlini.

va urma