Pe-aleile destinului trec vieţi târzii uşor
şi trec tristeţi cu ani cărunţi şi umbră dureroasă,
trec suflete-asuprite ce lasă-n urma lor
doar sentimentul greu al dorului de casă.

Pe-alei vin tineri, în iz de cimitir şi de alcool,
aleargă singuri printre cruci şi nimănui nu-i pasă,
îşi umplu cu iluzii amarul suflet gol
şi-n felul lor arată ce dor le e de casă...

Pe-aleile destinului cu toţi s-au rătăcit
şi caută prin lume calea cea mai frumoasă,
nu ştiu pe unde sunt sau de unde-au venit
şi nici unde vor merge dar...le e dor de casă.

Poate păşeşti şi tu, pierdut pe-alei pustii
şi triste amintiri şi greutăţi te-apasă,
o, dragă frate om,aş vrea acum să ştii
că doar Isus Hristos e Calea către-acasă.