Mama lui Samson
Autor: Pavel Mariana Florica  |  Album: Femeile Bibliei  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de brandusa in 03/01/2012
Mama lui Samson
Judecători 13.


În Israel trăia odată
Un om şi cu soţia sa.
Aceasta era supărată
Că nu avea copii şi ea.

Dar într-o zi, pe negândite,
Un înger a venit la ea
Şi-aceste vorbe-au fost rostite
Iar ea, cu teamă le-asculta:

"Eu ştiu că tu eşti supărată
Că n-ai putut avea copii,
Dar vei fi binecuvântată
Şi-un fiu, curând îl vei primi.

Însă ia seama: niciodată,
Cât timp în pântec l-oi purta
Nu vei lua hrană necurată
Nici băuturi tari nu vei bea.

Iar după ce pruncul s-o naşte,
La fel, să-l creşti deosebit
Căci prin acest prunc veţi cunoaşte
Că Domnul nu v-a părăsit.

De-aceea, briciul să nu treacă
Vreodată peste capul lui
Şi nimeni nu o să-l întreacă,
Va fi viteazul Domnului.

El va lupta cu vitejie,
De filisteni vă va scăpa.
De-aceea, Domnu-ţi spune ţie
De-acum, ce se va întâmpla".

Femeia asculta smerită
Tot ce-i vestise solul sfânt
Apoi, ea alergă grăbită
Ca să repete-acest cuvânt

Soţului ei, ce cu mirare
Şi parcă neîncrezător
Află această veste mare
Ce s-o-mplini în viitor.

Atunci, el se rugă la Domnul
Cel mare şi înfricoşat
Cerând ca să mai vină solul
Cu-această veste, înc-odat',

Gândind că ,de această dată
Îngerul va veni la el.
Însă , ca şi întâia dată,
Vorbi femeii, tot la fel.

Şi-i repetă aceleaşi sfaturi
Ce îl priveau pe pruncul lor.
Ea alergă, prin spini şi haturi
Fiindcă lucra pe un ogor

Şi îşi chemă iute bărbatul
Să vadă îngerul şi el
Şi să-i asculte şi cuvântul
C-aşa a zis, că vrea şi el.

Veni. Şi îngerul repetă
Aceleaşi vorbe ce le-a spus.
Nu le dădu altă reţetă,
Aceleaşi sfaturi le-a adus.

Soţul a vrut să ospăteze
Pe solul cel venit de sus
Fiindcă voia să-l onoreze,
Dar îngerul aşa i-a spus:

"Nu voi primi ce vrei să-mi dai tu,
Căci nu mănânc din ce-i al tău,
Dar bine dacă vrei, fă altul:
Închină-te lui Dumnezeu!"

Şi cei doi soţi aşa făcură;
Un ied jertfiră pe altar.
Nu-n cort, ci pe o stâncă dură
Şi Dumnezeu le dete har:

Vazură-n flacăra-albăstruie
Care se ridica spre cer
Pe acel înger, cum se suie.
Înfricoşat de-acest mister,

Soţul şopti cu mare frică:
"E Domnul! Sigur vom muri!"
Soţia însă, îl ridică
Şi înţeleaptă,-l lămuri

Că n-ar mai fi primit îndemnul
De-a creşte pruncu-aşa frumos
Dacă nu i-ar fi iubit Domnul,
Căci Dumnezeu e credincios

Şi tot ce spune, împlineşte.
Deci vor trăi! Ea va avea
Fiul pe care şi-l doreşte.
Sigur, aşa se va-ntâmpla!

Şi-aşa a fost. Când sosi vremea,
Soţia născu un băiat
Ce n-a ştiut ce-nseamnă teama,
Domnul l-a binecuvântat.

Şi prin Samson (c-aşa-l numiră
Părinţii, nume de viteaz)
Domnul făcu o izbăvire
Scăpând evreii din necaz

Căci douăzeci de ani de zile
A fost Samson judecător.
Duşmani, el a ucis cu miile,
Eliberând al său popor.

Dar pentru ce-a fost scrisă oare
În cartea sfântă, Biblia,
Toată această întâmplare?
Ce-nvăţături primim din ea?

Întâi, că Dumnezeu vorbeşte
Oricui ascultă glasul Lui.
Oricui, atunci când se smereşte!
Femeii, sau bărbatului.

El nu face deosebire
De rasă, sex, sau altceva,
Ci tuturor dă mântuire
Celor ce vin la Golgota.

Apoi, ne spune c-ascultarea
E singura care ne ţine,
Ne-aduce binecuvântarea,
Ne-nvaţă ce e drept şi bine.

Aşa ne-a spus Mântuitorul:
"De mă iubeşte cineva,
Îmi va păzi mereu cuvântul
Şi Noi, cu el, în veci vom sta."

Să credem şi noi cu tărie
Să ne smerim, oricine-am fi,
Căci şi cu noi , El vrea să fie
Poruncile de-i vom păzi.

Ajută-ne, o, sfinte Tată
Să credem toţi în Fiul Tău
Şi-atunci, vom şti că niciodată
Nu vom fi biruiţi de rău.





Poezii excelente. Multe binecuvintari scumpa sora. sora Florenta Sarmasan
Adăugat în 12/01/2012 de florenta.sarmasan
Statistici
  • Vizualizări: 2360
  • Export PDF: 8
  • Comentarii: 1
Opțiuni