. Rut, tânăra moabita
cartea Rut


Naomi şi nora sa, Rut,
Drum lung şi greu au străbătut
Până ajuns-au, în sfârşit,
În Betleemul mult dorit

De unde-odată a plecat
Naomi, cu al ei bărbat
Şi cu băieţii amândoi.
Acum, se-ntoarce înapoi

Cu suflet amărât şi greu
I-l ştie numai Dumnezeu!
Căci toţi cei dragi, soţ şi copii
Nu mai sunt azi printre cei vii.

Se-ntoarce însă însoţită
De Rut, tânăra moabită.
Această noră n-a mai vrut
Să ia viaţa de la-nceput

Tot în Moab ,ţara păgână.
N-a vrut acolo să rămână,
Ci s-a ţinut de soacră-sa
Şi a tot stăruit de ea.

I-a zis: "Te rog, nu sta de mine,
Că n-am să mă despart de tine!
Unde te-oi duce, merg şi eu.
Poporul tău, va fi şi-al meu

Şi Dumnezeul tău cel sfânt
Va fi şi-al meu, pe-acest pământ.
Şi facă Domnul ce va vrea,
Dar de tine, nu m-oi lasa!"

Şi uite-aşa, printre evrei
S-au stabilit două femei
Trăind cu greu, în sărăcie
Şi în amară văduvie.

Rut ceru voie soacrei sale
S-o lase ca să meargă-n vale
S-adune spice-ntr-un ogor
-'N urma secerătorilor,

Că era timp de secerat.
Dar iată că s-a întâmplat
Stăpânu-acelui lan să fie
Un om, de-o rară bogaţie

Dar şi om bun şi credincios.
Văzând-o, i-a vorbit frumos.
La slugi le-a spus voie să-i dea
S-adune spice, cât o vrea!

Ba mai mult, chiar să lase ei
Din snop, câte vreo două-trei,
Să aibă şi ea ce s-adune.
Şi-atunci, slujbaşii-ncep a-i spune

Stăpânului lor bun, Boaz
De al Naomei greu necaz
Şi de această noră-a sa
Ce nu s-a despărţit de ea,

Ci-a preferat să-şi cate rost
Şi să găsească adăpost
Sub aripa lui Dumnezeu.
Şi-a părăsit poporul său

Şi ţara-n care a crescut,
Pentru-n popor necunoscut...
Aceste vorbe l-au uimit
Şi-atunci, Boaz a poruncit

S-o lase-n fiecare zi
Până culesul s-o sfârşi
S-adune spicele rămase.
Apoi, le zise chiar, s-o lase

Din vasul lor, apă să bea
Şi chiar la masă-o pot chema
Pe o aşa cuminte fată.
Ea mulţumi şi încântată,

Se-înapoie seara acasă.
Zise Naomei bucuroasă
C-a adunat spice,-o mulţime
Şi că va aduna şi mâine,

Şi cât va fi de secerat
În lanuri, la un om bogat
Care-i dă voie, i-a promis...
Apoi şi vorbe bune-a zis

Şi-a lăudat-o c-a venit
În neamul lor israelit
Şi pentru că l-a căutat
Pe Dumnezeu-adevărat.

Aflând Naomi buna veste,
A înţeles că Domnul este
Cel care le va ocroti.
Apoi, de-odată-şi aminti

C-acest Boaz, bun şi-nţelept,
E ruda lor şi are drept
Să facă o răscumpărare.
Căci la evrei, când un om moare,

Ruda lui, cea mai de aproape,
De vrea, să-i ia nevasta poate.
Dar dacă a avut moşie,
Atunci, el trebuie să fie

Cel ce va cumpăra din nou
Moşia, pentru neamul său
Pentru ca oricare moşie
Să nu plece din seminţie

Că ţara-i a lui Dumnezeu
Şi-a dat-o după placul Său,
La fiecare seminţie.
Deci ce-a făcut, aşa să fie!

Spunând acestea, Naomi
Pe nora ei o sfătui
Să meargă iar s-adune spice,
Aşa precum Boaz îi zice.

Dar mai apoi, îi dete-un sfat
Pe care Rut l-a ascultat
Şi a făcut exact aşa
Cum o-nvăţase soacră-sa.

Boaz, fiind la treierat,
La arie a-ntârziat
Şi-acolo a-nnoptat, pe câmp.
Rut l-a văzut şi atunci când

Adormi omul, obosit,
Ea-ncetişor l-a dezvelit
Şi i s-a culcat la picioare.
Boaz, s-a speriat cam tare

Când s-a trezit-n al nopţii toi
Şi a văzut că-n stog sunt doi
(Căci se culcase bucuros
În paie, într-un stog de orz.)

A zis: "Cine-i acolo??!! -"Rut,
Slujnica ta, şi am făcut
Acest gest, numai ca să ştii
Că dacă vrei, vei putea fii

Cel ce poate răscumpăra
Averea Naomei, soacra mea
Şi a lui Mahlon, soţul meu,
Care-a fost luat de Dumnezeu".

Mirat de-aşa înţelepciune
Şi cinste,-atunci Boaz îi spune
Că-ntr-adevăr, va încerca
Şi el le va răscumpăra.

Şi-aşa făcu. Boaz veni,
Pe-o altă rudă o-ntâlni
(Era o rudă mai de-aproape
De Rut) şi o-ntrebă de poate

Şi bine-nţeles, dacă vrea
Şi dac-o va răscumpăra
Pe fata moabită, Rut
Şi-acea moşie ce-a avut

Naomi şi familia.
Însă, va trebui s-o ia
Şi pe acea Rut de soţie!
Omul n-a vrut. Cu bucurie

Boaz, omul bogat şi drept
Şi-atât de bun şi înţelept,
Răscumpărarea a făcut
Şi s-a căsătorit cu Rut.

Nici nu visase Rut vreodată
Că va ajunge-aşa bogată
Şi-aşa iubită de bărbat!
Domnul i-a binecuvântat

Şi-un băieţel le-a dăruit.
Soacra Naomi, l-a primit
Şi l-a crescut în casa sa,
Căci sufletul îi mângâia.

Prin fiu, Domnul le-a dăruit
Ceea ce nici n-ar fi gândit;
Un nume mare-n Israel.
Obed i-au zis. Mai apoi, el

A fost bunicul lui David
Şi-acest David, a devenit
Cum bine ştiţi, un împărat
De Domnul binecuvântat

Şi despre care El zicea:
"E om după inima Mea!"
Din el, cum Biblia ne-a spus,
S-a născut peste ani, Isus.

Vedeţi, ce binecuvântare
Dă Dumnezeu omului care
Îşi lasă rude, neam şi ţară
"Ieşind din tabără afară"

Ca să-l urmeze pe Hristos?
Acela va fi bucuros
Căci şi acuma, va primi,
Pe-acest pământ cât va trăi

De o sută de ori mai mult
Ca orişice ar fi pierdut,
Dar mai ales, o veşnicie
Cu Domnul cel sfânt, o să fie.

El ne-a răscumpărat pe noi,
Ne-a dus la Tatăl, înapoi
Cu preţ de sânge a plătit
Tot răul ce l-am săvârşit.