Mai lasă Doamne, Te rugăm, un an de îndurare,
Mai sapă-ne la rădăcini, mai curăță-ne de nevoi...
Mai lasă Doamne încă un an de har bogat, în care
Cu roade sfinte să venim, voioși 'nainte-Ți fiecare,
Să-Ți poți găsi plăcerea adânc, în fiecare dintre noi!

Făcut-am frunze cu duiumul umbrindu-Ți via întreagă
Dar n-ai găsit nimic din rodul ce trebuia să fie-n noi...
Deși simțeam la rădăcini lucrând iubirea Ta întreagă,
A noastră fire abunda nevrând nicicum să înțeleagă
Durerea adâncă care-o simți, când vezi că suntem goi!

A noastră fală-i numai frunze, ce cad de-acum rebele,
Lăsând în urmă crengi uscate ce-or arde-n ziua de apoi.
Regretele amare în suflet se-nfiripă și lacrimile-s grele,
A noastră nerodire vinovată nimic nu poate să o spele...
Doar Tu mai poți de vrei, Stăpâne, să Te înduri de noi!

S-a veștejit în noi iubirea și nici nu mai găsim plăcere
De-a împlini Cuvântul Tău, iar necredința ajunsă e în toi,
Dar mai simțim la rădăcini lucrând Preasfânta Ta Iubire
Și mila care-o ai când vezi, cumplita noastră răzvrătire
În timp ce rabzi atâtea răni adânci, ce Ți le facem noi!

Cu lacrimi grele de căință Te implorăm acum în rugăciuni
Să ne mai sapi, să ne mai cureți și să Te mai înduri de noi
Căci anu-acesta vei putea frumoase roade să aduni...
Grădina Ta Te va încânta cu frumusețea pomilor ei buni
Ce-și vor aduce rodul lor bogat, până în ziua de apoi!

Zaragoza 08/01/2012
de Ioan Hapca (Ionică)