Mical, fiica împăratului Saul
1 Samuel 19, 2 Samuel 6.


În Israel era-mpărat
Saul, bărbatul cel frumos
Şi ca oricine mai înalt.
Dar el n-a rămas credincios

Lui Dumnezeu, în ascultare
Şi-atunci, un altul a fost uns;
David, viteazul cel mai tare
Care în scurt timp a ajuns

Iubit de toţi şi admirat,
Că nimeni nu-l putea întrece
În toate binecuvântat
Şi-n bătălii, lupta cât zece.

De-aceea Saul îl ura
Şi ar fi vrut chiar să-l omoare.
Dar fiindcă lumea îl iubea,
Găsi un alt mod să-l doboare.

Îi zise: "Fiindcă eşti viteaz,
Ginere de-mpărat te-oi face
Însă în ţară e necaz,
Cu filistenii n-avem pace.

De-aceea, dac-ai să distrugi
Din filisteni, măcar o sută,
Nu-ţi trebuie averi, nici slugi.
Promisiunea e făcută:

Pe fiică-mea Mical ţi-o dau,
Că ştiu că şi ea te iubeşte".
În jurul lui, toţi şuşoteau
Că împăratul urmăreşte

Să-l dea în mâini la filisteni,
Gândind că va muri în luptă.
Dar când de Dumnezeu te temi,
În orice faci, Domnul te-ajută.

Şi fiindcă David îl iubea
Pe Dumnezeu cu toată fiinţa,
Fiind "după inima Sa",
Domnul îi dete biruinţa.

Şi a distrus din filisteni
Nu doar atâţi, s-atingă suta!
Ci el, cu bravii săi oşteni
Au omorât încă pe-atâta.

Saul i-o dete pe Mical
Şi David o luă de nevastă.
Insă-mpăratul, un alt val
Porni, de ură şi năpastă.

Şi într-o noapte, a trimis
Osteni mulţi, la David acasă.
De data asta, a decis
Că până-n zori, viu nu-l mai lasă.

Însă Mical, fiindcă-l iubea,
I-a spus să plece-n noapte-aceea
Şi l-a salvat. Nu e aşa
Că ştie multe şi femeia?

Dar nu-i de-ajuns în căsniciii
[S-a dovedit şi-n a lor viaţă]
Nici să iubeşti şi nici să ştii
Prea multe, deci să fii isteaţă.

David fusese nevoit
Mult timp să stea singur, departe.
Fiind de Saul hărţuit
Şi în primejdie de moarte.

Mical, atunci, s-a depărtat
De David. El plecă să lupte
Şi Saul, unui alt bărbat
A dat-o, că voia să uite

De tot, de David cel iubit
De Dumnezeu şi de popor.
Insă-mpăratul a murit
Şi David i-a urmat la tron.

El a cerut-o înapoi
Şi pe Mical, că n-o uitase.
Şi i-au adus-o, însă noi
Ştim că şi timpul vrea să lase

Doar inimi reci, şi chiar mai rău;
Dispreţ şi lipsă de smerire.
Când nu-l iubeşti pe Dumnezeu
Şi te tot laşi condus de fire.

Pentru c-aşa s-a întâmplat
Şi cu Mical. În loc să fie
Mândră, că e de împărat
Iubită şi că-i e soţie,

Pe împărat ea l-a privit
Cum joacă şi se veseleşte
Şi-atunci l-a şi dispreţuit;
I se părea că se-njoseste,

I se părea că nu-i frumos
Un împărat aşa de mare
Să meargă-ntre popor, pe jos
În bucuria cea mai mare

Când chivotul lui Dumnezeu
Era adus la ei în ţară
Şi-aici va rămâne mereu,
Vor fi păziţi de Domnul iară.

Însă David nu s-a jenat.
S-a bucurat şi mai departe
Zicând: "Să ştii, l-am lăudat
Pe Dumnezeu. Şi-n altă parte

Am să mă port şi mai smerit,
Că-n faţa Lui, sunt o nimica.
Numai pe cel ce-i umilit,
Domnul spre Sine îl ridică."

Aşa a fost. Domnu-a făcut
Ca şi Mical să se smerească
Ea nici copii nu a născut
Şi-a trebuit să recunoască

Ce-a înţeles aşa de greu:
Că fericire-n căsnicie
Poate da numai Dumnezeu,
Dacă-l urmezi cu bucurie.

De-l laşi pe el stăpân deplin
Peste întreaga ta fiinţă
Îţi face drumul vieţii lin
Şi-ţi dă belşug de biruinţă.

Doar Dumnezeu poate clădi
Cămin solid, casă de piatră!
Zidiţi pe el, şi-atunci veţi fi
Uniţi în pace, viaţa toată!