Cât Doamne, mai lucrezi în mine
Şi cât mai modelezi ţărâna?
Gândit-am c-ai sfârşit lucrarea,
Tu însă mă frămânţi într-una,

Îţi simt lucrarea în trăire,
Mă şlefuieşti ca pe-un smarald,
În transparenţă, pui lumina,
O rază de verzui şi cald,

Tot mai ciopleşti o, Doamne Sfinte?
Mai este mult de curăţat?
Nu mă priveşti cum plâng sub dalta,
Ce mă loveşte sacadat?

Mă gârbovesc încet cu anii,
Gândit-am că-s pe placul Tău,
Dar văd Părinte că lucrarea,
Doar Tu o faci, nu o fac eu,

Nu eu sunt cel ce dă lumina
Şi nici nu dau încărunţirea,
Nu eu fac bobul să-ncolţească
Şi nici nu ţin în mâini, mărirea,

Ci Tu eşti Cel ce poate totul,
Tu ai creat orice fiinţă,
Prin Tine sunt ce sunt o, Tată,
Doar Tu eşti crez şi eşti ştiinţă,

Mă vezi curat, sfinţit prin Fiul,
De-aceea prelucrezi argila,
Mă uzi cu lacrima Ta sfântă,
Să mă transformi, căci Tu eşti mila,

Eşti îndurare şi iubire,
De-aceea vrei ca pe pământ,
Să îmi desăvârşeşti fiinţa
Şi pentru cer, să fiu un sfânt,

Îţi simt în noapte dăltuirea,
În trupul meu sărman şi slut,
Un geamăt scurt m-atenţionează,
Ca sunt doar bulgăre de lut,

Şi mă topesc în palma-Ţi sfântă,
Părinte drag din veşnicie,
Tu fă din mine-o nestemată,
În astă lume, o faclie,

Atunci când toate-n astă viaţă,
Vor fi trecut, voi şti că eu,
Sunt chip din chipul Tău de slavă,
Căci sunt creat de Dumnezeu,

O clipă doar mai trebuieşte,
Să rabd, să sufăr curăţire,
Aur curat, sfinţit prin Duhul,
Voi fi curând, şi-n fericire,

Îmi voi trăi eternitatea,
Alături de al meu Isus,
Prin El sunt izbăvit acuma,
Prin El voi fi în slavă, sus!

09/01/12, Barcelona- Lucica Boltasu