Atâtea legi cu spirit fals, murdar și-aristocratic
Îți dau senzația că-n lume, se face totul democratic...
E-atâta armonie falsă, ce spre-ntuneric te conduce...
Și-atâta zumzet de păcat, în liniștea ce te seduce...
Lași luntrea vieții tale, pe apa aceasta care curge...
Și nici nu știi de-i rău sau bine în locu-n care vei ajunge!

În jurul tău se-avântă mulți... Și n-ai vrea să te-ndepărtezi...
Nu-i clar nimic și nici curat! Însă te-ndeamnă să visezi
La împliniri, la bucurii, la pace, la fericire, și să crezi
Că vei ajunge astfel împlinit și vei putea și tu să te distrezi
Cu arhitectul ce-ți întinde linii pe care trebuie să le-urmezi
Și care-ți face din forme goale, principii ca să le păzești...
Tu-nveți cu sârg ale lumii lucruri... Un lucru însă nu-nțelegi:
Că acestea-s lucrurile morții, dictate de-ale sale legi!

Alergi cu mintea întunecată pe noi și vesele poteci
De perspective ipocrite, cu care-ți place să te-mbeți
Și te trezești din când în când că-ești gata, gata să te-'nneci...
Dar nu-ți dai seama că pe veci, poți sufletul în Iad să-ți pierzi!
Și nu pricepi că-ai rătăcit adânc prin labirinturile reci
În care stăpânește moartea, spre care sigur te îndrepți!

Prin labirinturi reci și sumbre alergi spre moarte și-obosești
De armonia imoralei, de spectacolul ipocriziei si poftele lumești,
De robia grea și truda impusă de mii și mii de legi firești
Ce lesne curg pe fondul democratic, din izvodirile drăcești!
Ești rob al amăgirilor din lume. Ești rob a ceea ce gândești.
Ești rob al viselor nebune. Ești rob a tot ce vezi și ce poftești!

Din când în când, ființa-ți ți-o străbate un sâmbure de gând sublim,
De armonie sfântă și de pace, de bunătate, splendid si Divin...
Dar ce ușor te-ntorci din nou spre toate care nu de-acolo vin
Și ce ușor le lași deoparte pe-acelea care însuți viața ți-o susțin!
Tu nu poți renunța la vicii, mândrie, faimă și ambiții ce se țin
De ''marea-ți'' personalitate, de firea ta, și eul care-ți dă din plin
Amețitoare fascinații, halucinante explicații, licori de miere și venin
Cu care poți răni pe toți... Chiar și pe Dumnezeu, din plin!

Nu-i chip să scapi de condamnare și vezi ce vrednic ești de moarte!
Dar Dumnezeu a renunțat la Legi... Te-așteaptă mai departe...
Cu-o dragoste de nedescris, te caută și te cheamă aproape!
Spre cer, o Ușă a deschis și-o Nouă Cale ce vrea să ți-o arate...
În ale Lui brațe El te vrea să-ți dea odihnă, liniște și-adevărată pace...
Povara-ți vrea să ți-o ridice, de Judecată și de moarte să te scape...
De slava Lui cu drag El vrea, pe veci de veci să-ți facă parte
Căci veșnic să trăiești dorește și veșnic fericit să fii Îi place!

Dar numai tu poți să te-oprești din goana ta nebună,
Să-nchei un Legământ cu El, să-ți dea a Lui Arvună,
Pe Duhul Sfânt ce luntrea-ți va lua în mâna Lui cea bună,
S-o cârmuie spre-acel Liman, în care zorii nu mai au s-apună...
În strălucire vrea să te îmbrace... Pe cap ar vrea să-ți pună
Cununa slavei Lui în care slavă și glorie în veci de veci se-adună.

Zaragoza 16-Mart.2011 de Ioan Hapca (Ionică)