Isus și eu
Autor: Toma Coca  |  Album: Iubire infinită  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de tomacoca in 25/01/2012
Isus şi eu

Isus și eu ne-am întâlnit
Pe un drum de seară.
El căuta oaia pierdută,
Eu rătăceam pe cale.
Isus privea spre mine blând,
Eu Îl priveam cu teamă,
Căci m-a găsit în întuneric,
Pe marginea prăpastiei,
Și din iubire pentru mine,
Lăsă oile-n staul -
Plecă pe căile pierdute,
Ca să mă caute.
Când m-a găsit, eram rănită,
Căzută jos în lacrimi.
M-a ridicat, pe brațe m-a luat,
Balsam pe rană a turnat,
Sufletul mi-a vindecat.
Apoi în turmă m-a purtat,
La adăpost în staul;
Și mă veghea-ndeaproape.
Iar ochii Lui arătau,
Atâta satisfacție;
Completă Îi e turma,
Nu-I lipsea niciuna.
Acum sunt un fericit,
Suntem iar împreună,
Isus și eu...
Așa, ca-ntodeauna.
Acum urcăm pe același drum,
Muntele cel înalt.
Privesc spre El cu bucurie,
Smerit și aplecat,
Iar El cu atâta duioșie,
Mult m-a binecuvântat.
Îi mulțumesc căci mi-a scăpat
Sufletul de la moarte.
Împreună vom fi mereu,
Până ajung la El, Acasă.
Isus și eu - nedespărțiți,
Pe viață.

ALGHERO/29/12/2011


slăvit să fie Domnul care caută întotdeauna oaia cea pierdută, frumos mesaj de laudă, fii binecuvântată
Adăugat în 25/01/2012 de floridinmaracineni
Isus şi eu! Frumoasă. Fii binecuvântată
Adăugat în 25/01/2012 de 1954adina.9mai
Amin. Sa ne lasam ca Domnul sa ne gasesca pe fiecare, cred ca multi din noi am avut momente de ratacire, dar Domnul care este atat de bun ne-a iertat si azi putem fii din nou, copiii Lui. Multe binecuvantari. Florenta Sarmasan
Adăugat în 26/01/2012 de florenta.sarmasan
Amin! Domnul Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Adăugat în 27/01/2012 de Ioanhapca
Foarte frumos........
Adăugat în 04/02/2012 de Loryana
Statistici
  • Vizualizări: 1823
  • Export PDF: 3
  • Comentarii: 5
  • Gramatical corect
  • Diacritice 1
  • floridinmaracineni  cu diacritice

    Diacritice 1 0
  • Conținut complet
Opțiuni