În Iad

Din zări purpurii, fulgerări străvezii zvâcnesc lunecoase...
Săgeți de gemete-adânci țâșnesc, din inimă scoase...
Printre gânduri firave, subțiri, tună cuvinte de fulgere groase...
Expresii de vag, din adâncuri tresar și împletesc mătăsoase
Plasme topite, ce alene se scurg pe ADN-uri cleioase...
Stridente sclipiri de țipete uscate țâșnesc din celule nervoase...
Din adâncuri apar și dispar chipuri stâlcite, hidoase...
De flăcări cuprinse, se-nclină din nou spre gropile-adânci, întunecoase...

Din adâncuri de foc se-aude cum strigă, cum zbiară, cum urlă...
Se înțelege bine ce spun: Blesteamă, urlă, defaimă și înjură...
Nebune suflări ce-n veci nebunesc... N-au limite nici vreo măsură...
Sălbatice ard în vecie... Sunt pline de rău, de venin si de ură...
N-au răgaz, nici timp de tăcere... Doar flăcări subțiri ades` le sugrumă...
Printre regretele-amare, adânci si nespuse, o dorință doar mai răsună:
M-ai tare ca focul, ca Iadul, să vină odată ceva își doresc, să răpună,
Să curme o clipă doar chinul și-a focului cumplită, grozavă tortură!

02/04/2011*Ioan Hapca
(Zaragoza)