Valea Plângerii
Trec prin Valea Plângerii,
unde nu sunt îngerii,
nu se-aud izvoarele
şi se-ascunde soarele...
Trec prin Valea Umbrelor,
prin hăţişul spinilor,
unde-i numai negură
şi-orizontul păcură...
Doamne-al biruinţelor
şi-al făgăduinţelor,
apără-mi Tu pricina,
cercetează-mi inima
şi aprinde nopţilor
lampa licuricilor,
să-mi păzesc picioarele
până iese soarele
desluşind hotarele
şi-nviind izvoarele...
Tatiana Topciu
Fii binecuvântată