Să fii arzând în locul sfânt, în noapte-
un licăr de lumină, presimţit,
sporind cu licărul din sfeşnic taina,
ce o veghezi alături, împlinit.

Lumina ta să mângaie tăcerea,
ce se cuvine Celui nenumit,
în închinarea dincolo de slove,
de forme, ori de sunet măiestrit.

Să te privească numai Cel ce vede
în întuneric, Cel ce e-n ascuns...!
Să-ţi răsplătească arderea de sine
Acel Ce dă la rugăciuni răspuns!

Mai mult de-atât ce ţi-ai dori vreodată?
Mai mult de-atât ce e de năzuit?
Să fii în sfânta Lui intimitate!
Pierzându-te, să fii înveşnicit!