Trezeşte-te, mireasa mea!

Cântărea Cântărilor


“Numele tău e minunat,
Întrece orice nume,
E ca un mir ce s-a vărsat
Peste întreaga lume.

Hai, împreună s-alergăm,
Trage-mă după tine!
În casa sfântă să intrăm
A veacului ce vine!

Aş vrea să fiu un crin din văi,
Ori din Sharon o roză
Să-ţi bucur, mire, ochii tăi
Ce viaţa-mi luminează!

Dragostea ta e steagul meu
Ce flutură întruna
Aş vrea să stau la pieptul tău
Acum şi totdeauna!

Parcă se-aude glasul său,
Al mirelui ce vine!
Uita-voi tot ce a fost rău
Când fi-va lângă mine!

Uita-voi cât mi-a fost de greu
Când stam în aşteptare
Când sufeream de dorul său
Plângând pe-a mea cărare!

Pe munţii-nalţi el va sălta
Şi va sări pe dealuri
Ca râul va fi pacea sa
Şi fericirea, valuri.”

Aşa gândind, am aţipit,
N-am auzit cum bate
La uşă mirele iubit
Şi nici caldele-i şoapte:

“Deschide-mi, cum de-ai adormit,
Mireasa mea frumoasă?
Din depărtări eu am venit
Ca să te iau acasă.

Trezeşte-te, mireasa Mea,
Deschide uşa-îndată!
De nu deschizi, eu voi pleca
Şi poate niciodată

N-o să mai bat la uşa ta
Căci vremea e târzie
Afară încă-i noapte grea,
Dar mult n-o să mai fie

Până ce zorile apar
Sunt plin de rouă, iată!
Trezeşte-te, deschide dar,
Mai bat numai o dată!”

Bătaia-n uşă a-încetat,
Glasul duios tăcuse.
Şi Mirele s-a-îndepărtat…
La alte uşi se duse

Să bată, pentru a-i chema
Pe oameni la serbare.
Dar, oare câţi îl vor urma?
În cer e nuntă mare!

“Dormeam, dar inima-mi veghea
Şi m-am trezit îndată
Am alergat în urma Sa
Plângând şi disperată

Am întrebat în lung şi-n lat
Şi-am dat ocol cetăţii,
Dar nimeni nu m-a ajutat,
Mi-au luat măhrama hoţii

Şi m-au bătut şi m-au rănit
Ca să renunţ la Tine
Dar eu nicicum nu m-am oprit.
Strigam: “Mirele vine!”

Să-şi pască turma printre crini
În zorii dimineţii
S-o ducă-n pajişti, în grădini
Şi la izvorul vieţii!

Regret, o, Mire prea iubit
Că te-am lăsat afară!
Iată-mă, chinul mi-e cumplit
Şi inima amară!

O clipă doar te-ai depărtat
Şi sunt pierdută-n noapte!
Mi-e dor de chipu-ţi minunat
Şi de-ale tale şoapte!

Oh! De ce oare n-am sărit
Să trag iute zăvorul?
Vrăjmaşii nu m-ar fi lovit
Şi nu-mi răneam piciorul!

…Alerg prin câmpuri şi grădini,
Dar n-aud decât vântul
Pe pietre calc şi nişte spini
Mi-au sfâşiat veşmântul

Dar nu-încetez a alerga
Şi a striga mai tare:
El e al meu şi eu a Sa!
Veniţi pe-a lui cărare!

Veniţi cu mine, vă implor,
Să-l căutăm degrabă!
În dar ne va da tuturor
O veşnicie-ntreagă

De fericiri, de bucurii
Şi mare sărbătoare
C-un nume nou ne va numi
Atunci pe fiecare.

Sunteţi cu toţii invitaţi
La nunta Sa aleasă
Cu toţi vom fi surori şi fraţi,
Vom sta cu el la masă!”