Veniți
Autor: Cost Ana  |  Album: Solul morţii a fost îndepărtat  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de cost_ana in 30/01/2012
Durerea mare ce o porți în suflet
Ce încercarea aspră ți-a făcut,
Să nu-ți oprească 'naintarea-n al tău umblet,
De Domnul să te-apropii tot mai mult.

Căci de sfârșit, cu pași repezi te-apropii.
Și tu vei trece de pe-acest pământ.
La ușa ta va bate solul morții,
Ca viața să ți-o stingă în curând.

În fața tronului de judecată
Vei sta ca să-ți primești răsplata.
De tot ce ai făcut, de orice faptă.
Te vei găsi la stânga, sau la dreapta.

„Când pe-al vost' frate ne-nsemnat
De-a fost flămând, l-ați săturat,
Sau însetat, l-ați adăpat,
Sau gol fiind, l-ați îmbrăcat,

Sau pe străin, voi l-ați primit,
Sau la bolnav, voi ați venit,
Nevoile de le-ați văzut,
Orice, voi Mie Mi-ați făcut.”

Aceștia, vor ședea la dreapta
Și Domnul le va da răsplata.
Li se va zice lor: „Veniți
Împărăția Cerului s-o moșteniți!”

Căci ea fusese pregătită
Când lumea-a fost întemeiată.
Veniți voi binecuvântați
Ce-n jertfă-ați fost răscumpărați!

Veniți să fiți găsiți la dreapta
Și Domnul vă va da răsplata!
Cei de la stânga, să plecați
În focul veșnic, blestemați!

Toți cei care aicea jos,
N-ați slujit Domnului Hristos:
Fricoși, necredincioși, scârboși,
Curvari și toți cei mincinoși,

Cei ce la idoli vă-nchinați,
Ce prunci ucideți, ce-njurați.
O, lasă azi păcatul tău,
Întoarce-te la Dumnezeu!

Am fost trimiși, acum, la voi,
Să vă rugăm fierbinte,
Cum Dumnezeu v-ar îndemna prin noi,
La glasul Său duios, luați aminte!

Primiți voi, mântuirea, bucuroși
În numele cel Sfânt al lui Hristos,
Căci El vă-ndeamnă, azi, prin glasul meu:
Veniți și vă-mpăcați cu Dumnezeu!



foarte bună chemare. Domnul să vă binecuvânteze.
Adăugat în 30/01/2012 de 1954adina.9mai
Domnul; -sa te binecuvinteze pentru indemnurile poeziei si sa toarne mai departe inspiratii divine.
Adăugat în 30/01/2012 de radmaria
Dumnezeu să vă binecuvinteze si să ne insotească puterea Duhului Sfânt
Adăugat în 30/01/2012 de sorin_dreamer
Fie ca Duhul Sfânt să te inspire în continuare. Versuri minunate. O zi bună-George Cornici
Adăugat în 30/01/2012 de geocornic
un mesaj complet pentru chemarea la mântuire, fie spre slava Domnului lucrarea aceasta! fiţi binecuvântată
Adăugat în 30/01/2012 de floridinmaracineni
Buna poezie Domnul să vă binecuvinteze cu harul Său
Adăugat în 30/01/2012 de COSTELMARYA
Amin! Minunate versuri, Domnul Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă întărească în toate lucrurile pe mai departe.
Adăugat în 31/01/2012 de Ioanhapca
Statistici
Opțiuni