Sta Iov şi-n pilde cuvânta
Despre atunci când Domnul îl păzea,
Iar candela, deasupra-i strălucea,
Lumina sfântă îl călăuzea.
Copiii toţi în jurul lui stăteau
Smântâna şi untdelemnul, curgeau...
Înainte-i, cu toţii se plecau.
Într-un imbold, pe Iov îl lăudau.
Şi sfaturi, cuvântări, balsam erau.
Văduva şi orfanul alintau.
Ca ploaia de primăvară cădeau,
Pe tânăr ori vârstnic, îl îndrumau.
Suntem şi noi, asemenea lui Iov
În marea oaste, un destoinic rob?
Sau ca un vas sfărâmat, pe un ostrov,
Printre ruine zăcând, doar un ciob?
Am avut în vedere cap.29 din cartea lui Iov, încercând să dezvolt ceva din v.25 "ca un mângâietor lângă nişte întristaţi"- cercetându-ne sub aspectul "facerii de bine", nedorind o comparaţie între noi şi Iov, desigur, ci doar o încurajare!
Multă pace şi binecuvântare.
Cand Domnul umple inima.
Nadejdea ne e mereu vie,
Cand ne inunda lumina.
In clipele de adanci ceretari,
Ne punem adesea intrebari,
Cautam raspunsul sfintirii,
Ce curge din harul iubirii.
Domnul sa te binecuvinteze!