Maria, fecioara
Luca 1,2.

Trăia în Nazaret o fată
Cu chip atât de minunat,
Cum parcă n-a fost niciodată
Pe-acest pământ, cât e de lat.

Şi-n grai, avea aşa blândeţe,
Că nu ştiai ce-i mai frumos:
Ori chipu-i plin de frumuseţe,
Ori glasul ei melodios.

N-ai fi crezut c-a fost crescută
De doi părinţi , bătrâni sărmani
Ce nu aveau avere multă
Nici turme, nici moşii, nici bani.

Dar pentru ei, era Maria
Cât toate-acestea la un loc.
Le-aducea-n inimi bucuria,
Căci ea nu se-ntrista deloc

Nici când azima pentru cină
De pe măsuţa lor lipsea,
Nici când trudea la vreo vecină,
Că pe-orişicine ajuta.

Era şi tare credincioasă,
Lui Dumnezeu, ea îi slujea
Cu inima evlavioasă
Şi legea Sa o respecta.

Maria era logodită
Cu Iosif, credincios bărbat
Dar ea era neprihănită,
Că împreună nu au stat.

La ea , un înger cu solie
De sus, din cer s-a-înfăţisat
Şi-i zise: "Plecăciune ţie,
Celei ce mare har s-a dat!"

Ea era foarte tulburată
De-aceste vorbe, spuse ei:
"Marie, binecuvântată
Vei fi mereu între femei

Şi Dumnezeu este cu tine!"
Însă Maria se-ntreba
Ce-înseamnă-aşa urări de bine
Şi pentru ce i le-adresa

Ei , îngerul? Şi-atunci, mai tare
Maria s-a înfricoşat.
"Să nu te temi, căci îndurare
De sus din cer ai căpătat!

Căci iată, vei fi-însărcinată
Şi-un fiu vei naşte, pe Isus."
Maria asculta mirată
Căci îngerul încă i-a spus:

"Acesta va fi foarte mare,
Căci Fiul Celui Prea Înalt
Va fi chemat. Şi cinste mare
El va avea, că-i va fi dat

Înaltul scaun de domnie
Al lui David. Îl va lua
Şi-a Lui sfântă împărăţie
În veci sfârşit nu va avea!"

Maria încă sta uimită.
"Dar cum? Eu de bărbat nu ştiu!"
"De Duhul sfânt vei fi umbrită
Al Dumnezeului cel viu!

De-aceea, sfântul ce s-o naşte
Fiul Domnului s-o chema.
El, care toate le cunoaşte,
Îţi spune că şi ruda ta,

Elisaveta, desi-n vârstă,
Iată, a zămislit şi ea !
Chiar dacă i se zicea stearpă,
Acum, e-n luna a şasea.

Căci de la Domnul nicio vorbă
Lipsită de putere nu-i!"
Maria-a zis:"Sunt a Sa roabă,
Să mi se facă precum spui!"

Şi îngerul care vorbise
(Arhanghelul Gavril era)
Solia sfântă o sfârşise
Şi deci se duse de la ea.

Maria, ce deplin crezuse
Cuvintele ce i s-au spus,
Plecă degrabă şi se duse
Într-o cetate mai de sus,

Din munţi , din Iuda, să o vadă
Pe-acea rudenie a sa
Şi parcă nu-i veni să creadă!
Elisaveta chiar era

Cu-adevărat, însărcinată!
Şi când de bine i-a urat
Zicând: "Fii binecuvântată!"
În pântec pruncul i-a săltat.

"Oare cum de mi-a fost dat mie
Să văd maica Domnului meu?
Să am atâta bucurie
Că s-a-împlinit cuvântul Său?

O, bucură-te, tu, Marie,
Ferice ţie, căci tu crezi
Cuvântul Domnului! Şi fie
Ca împlinit deplin să-l vezi!"

S-a-nchinat Domnului Maria,
Chiar o cântare a făcut.
Mare le-a mai fost bucuria
Şi împreună-au petrecut

Trei luni, apoi s-a-ntors acasă
La ea,-n cetatea Nazaret.
Deşi era tot bucuroasă,
O frământa acest secret:

Oare lui Iosif cum să-i spună?!
Va crede el aşa ceva,
Ori poate-o zice că-i nebună
Şi de nevastă n-o mai ia?

Într-adevăr, el se gândise
S-o părăsească în ascuns
Dar a avut câteva vise
În care Dumnezeu i-a spus

S-o ia la el fără vreo teamă,
Căci Cel ce-i zămislit în ea
Fiul lui Dumnezeu se cheamă,
Isus, El va răscumpăra

Întreaga lume din păcate.
Iar Iosif a făcut aşa.
De clipe binecuvântate
A avut parte-n viaţa sa.

...Maria trebuia să nască
Pe când în Betleem erau.
După porunca-împărătească,
Supuşii toţi se înscriau

Pe seminţii şi fiecare
Mergea la locul său natal.
Cei doi, au străbătut călare
(Pe-un măgăruş, că n-aveau cal)

Toată această lungă cale
Până-n cetatea lui David.
Şi jos, în Betleem, în vale
Au căutat, dar n-au găsit

Niciun locşor de găzduire,
Oricât de neprietenos
Nici în casa de poposire
Şi nici măcar să doarmă jos,

La cineva, în vreo căscioară,
Căci nimeni n-a vrut a-i primi.
Şi nu puteau să stea afară
Când pruncu-n lume va veni.

Au întrebat din casă-n casă
Maria şi cu soţul său
Dar vocea rece, duşmănoasă,
Le răspundea mereu-mereu:

"Plecaţi, mergeţi în altă parte,
Aici n-avem loc pentru voi!"
Abia găsiră-n câmp, departe,
Un grajd, un adăpost de oi.