Cu privire la plecare, zvonuri, s-aud multe,
Unele bune, altele obosesc degeaba !
Credinta a scazut si multi nu vor s-asculte,
Crezand ca sunt semnale cu tendinti oculte,
Si rari acei ce-si fac, cu fidelitate, treaba.

E grea inaintarea dar merita efortul,
Acelor, putini in lume, ai Domnului Isus,
Stiind, ca sus in Canaan, vor avea confortul,
Privesc pe malul, unde, le e comoara, Portul,
Si isi acorda gandul la ce-i acolo sus.

Dar fricosii renunta de teama si-ndoiala,
Doar cei ai Domnului Cristos, lupta langa El.
Ei nu IL parasesc, credinta li-e loiala,
Cu cei ce-au dezertat n-ajung la invoiala,
Privindu-si tinta, Domnul, fiindu-le un, Tel.

Prin ispite, ei trec des, dar fara sa carteasca,
Merg spre Canaan, tinutul atata de dorit,
Nu ca prin pustie, in loc sa recunoasca,
Evreii au pierdut, cartind, tara pamnteasca,
Ca ei nu vor sa piarda, tinutul insorit.

Mergand cu pasi grabiti spre Tara dintre stele,
Nu vor ca si iudeii sa-ncalce Legea sfanta,
Deloc, din ce-i in jur, s-adopte lucruri rele,
Iar iubirii de sine, placeri si altele ca ele,
Straine lor le sunt, nimic nu-i mai incanta.

Resping, ce este imoral, si-i trage catre-n jos,
Si merg spre tarmul vesniciei, Dragostei de vis,
Trecand pe Usa pacii, luandu-i chip frumos,
Dupa cum e chipul sfant al Domnului Cristos,
Se hranesc din Mana, logosul, insuflat si scris.



Caci hrana lor cea vie, e trupul lui Cristos,
Ce da imunitate la tot ce-i rau, pacat,
Si merg spre Tarmul vesnic in spirit curajos,
Cu avant deplin, in ritm, cu pasul darz, voios,
Prin valea umbrei mortii, nu s-au, impiedicat.



Aceasta-i hrana lor ce-i creste si-ntareste,
Din ea consuma zilnic, nu de doua ori pe an,
Pentru a gusta de-aici din roadele ceresti,
Se despart acum, si lasa simturi pamantesti,
Pe Domnul sa-ntalneasca, sus, in noul Canaan.
Amin