Isaia 1: 10- 20

Când gura Domnului vorbeşte,
O, tu poporule iubit,
Ascultă-L azi şi preţuieşte,
Cuvântul care L-a rostit.

Cele mai bune roade-a țării
El v-a promis că veți mânca,
Voința voastră, ascultării
Spre Domnul de-o veți îndrepta.

Din cauza neascultării,
Sabia aspru-o să vă-nghită.
O, Domnul nu te-a dat uitării,
Dar El, nu poate ca să mintă.

Nu doresc jertfe de la voi,
Nici darurile de mâncare.
Nu vreau sabate și luni noi
Și adunări de sărbătoare.

Nu pot să văd nelegiuirea,
Că o uniți cu sărbătoarea.
La rugă, îmi întorc privirea,
Și nu vă dărui ascultarea.

O, mâinile vă sunt mânjite,
Vă curățiți și vă spălați!
Faptele rele ce-s făcute,
Să le mai faceți, încetați!

Să vă-nvățați să faceți bine!
Dreptatea să o căutați!
Orfanului, dați ocrotire!
Pe văduvă s-o apărați!

Ți s-a arătat ce-i bine:
Fă dreptate și iubește!
Domnu-ți cere de la tine:
Umblă drept și te smerește!

Gura Domnului vorbește:
„Veniți să ne judecăm”!
Păcatele vi le-albește,
Numai să Îl ascultăm!

Ca cârmâzul de-i păcatul
Sau de roșu el va fi,
Domn ca Dumnezeu, nu-I altul,
Ca zăpada-l va albi!

El vă iartă, vă primește!
Veniți cu recunoștință!
Căci așa mult vă iubește!
Vă-ndeamnă la pocăință!