Un bătrânel mergea spre Adunare,
Trecea uşor prin lanurile-aurii
Şi tot citea cu-n fel de-nfiorare
Scriptura Sfântă, Cartea din Vechimi.

Şi cum mergea şi se oprea deodată,
Tot răsfoind prin 'Psalmi' şi prin 'Profeţi'
Un om bogat cu minte-ndestulată,
Îl înfruntă, râzând cu ochi sireţi.

'Bătrâne, văd ca esti un om cu carte.
Eşti plin de-nvăţătură până-n dinţi
Şi tot citind, gândeşti că după moarte,
Te-or aşeza ispravnic lângă sfinţi.

Măi omule, zadarnica-ţi trudă
Cum, tu în rai, tu, rob din neam în neam...
Nu intră in oare-n slavă împăratul
Şi cei bogaţi, un Iov, un Avraam...

Tu dacă mori, te-or pune pe trei scânduri
Fără slujire, fără lumânări...
Eu, pun alai de preoţi, rânduri-rânduri,
Şi rugăciuni spre sfintele-ndurări...

Ce poţi tu da pentru pomeni?
Răspunde! sau... pentru parastasul tău, cât dai?
Eu uite, dau oricât, că am de unde,
Şi atuncea, tu sau eu ajung în Rai?'

'Stăpâne, să mă ierţi de îndrăzneală
Dar dumneata, cunoşti mai mult ca noi...
Dar Raiul nu-i pe bani, nici pe tocmneală,
Şi banii-n Rai n-or fi decât gunoi.

Şi, nu s-a dat sub cer decât un Nume
Numai o slovă şi numai un vad.
Fără iertarea lui Hristos anume,
Nu poţi intra să ştii, decât în iad.'

'Măi, pui de rob, ţi-ai întrecut măsura.
Te crezi om înţelept şi cărturar
C-ai buchisit şi tu pe bănci Scriptura
Şi te-ai făcut duhovnic, din plugar...

Ia cugetă bătrâne, cum vrei adică,
Vrei să mă legi cu prostii-ntr-un mănunchi...
Eu, muntele, să-nvăţ de la furnică?
Eu, leul, să ma târâi pe genunchi?

Priveşte-n jur, la răsărit şi la apus
La-amiază noapte şi la-amiază zi...
Pământ şi mare, ale cui sunt?
Spune, sunt ale tale, sau ale cui or fi?...'

Stăpâne, cât privesc în jur, departe,
Nimica nu-i al meu, dar nici n-aş vrea
Căci, uite, mie îmi spune această Carte, Biblia,
Căci eu am mult mai mult ca dumneata...

A dumitale-i valea asta multă,
Al dumitale-i câmpul înverzit,
A dumitale-i brazda, dar ascultă,
Priveşte cerul... ceru-ntreg e-al meu. Amin!