. Proorociţa Ana

Luca 2


În ziua când pruncul Iisus
La templul sfânt a fost adus
Aşa precum legea spunea,
Că orice-întâi –născut era

Al Domnului, deci când adus
A fost la templu şi Iisus,
Şi o femeie a venit
Şi despre prunc a proorocit.

Ea lăuda pe Dumnezeu
Şi tuturor spunea mereu
Că acest prunc, Mesia e.
Duhul îi spune limpede

Că el va fi mântuitor
Pentru întregul său popor
Şi va fi mântuit la fel
Oricine, care crede-n el.

Femeia-aceasta se numea
Ana şi văduvă era
De multă vreme. Ea a stat
Doar şapte ani cu-al ei bărbat

Apoi, acesta a murit.
Ea nu s-a recăsătorit,
Ci-n văduvie a trăit
Ani mulţi, până a împlinit

Optzecisipatru de ani grei
Dar nu s-a poticnit în ei,
Ci a avut un trai senin,
Predat lui Dumnezeu deplin.

Ea nu s-a plâns de viaţa grea
Şi nici de relele din ea,
Ci a slujit lui Dumnezeu
Şi a crezut în fiul Său.

De templu nu se depărta
Ci zi şi noapte ea slujea
Cu rugăciune şi cu post
Dând văduviei un sfânt rost.

Şi astăzi văduve mai sunt
Cu miile pe-acest pământ.
Chiar şi-n biserica lui Christ
Multe femei au traiul trist.

O, Doamne, te rugăm, de vrei,
Insuflă acestor femei
Dorinţa de a te sluji
Oricât de greu le-ar putea fi.

Din victime-ale văduviei
Să faci Tu soli ai bucuriei!
Din fiinţe triste, temătoare,
Să faci femei biruitoare

Ia-le veşmântul lor cernit
Şi dă-le-un strai neprihănit!
Femei de pace-aducătoare
Să fie o oştire mare.

Ia-le singurătatea grea
Si dă-le-n loc dragostea Ta!
Şterge-le lacrima din pleoape
Şi ţine-le de Tine-aproape!

Să te slujească-n rugi şi post
Aşa precum Ana a fost
Şi dăruieşte-le credinţă.
La Tine, totu-i cu putinţă!

Dă-le-acest rol, cel mai frumos
Să spună lumii de Hristos.
Nu pruncul mic, la templu-adus,
Ci cel ‘nălţat la ceruri, sus.

Cel ce-a murit şi-a înviat
Să fim iertaţi de-orice păcat
Şi care în curând revine.
Ca Ana, fă-mă şi pe mine!