Genesa 11
În câmpia Șinear,
Oamenii s-au adunat.
Toți aveau o limbă, dar
Ei astfel au cuvântat:
„Haidem cărămizi să facem,
O cetate să zidim,
Cerul, cu vârfu-i s-atingem.
Prin muncă s-o construim,
Ca noi să avem un nume,
Să nu fim împrăștiați,
Pe pământul tot, din lume,
Să trăim uniți ca frați.
Domnul Sfânt S-a coborât
Să vadă ce-au izbutit.
Fără frică de Cel Sfânt,
Pământenii s-au unit.
Nu țin cont de Dumnezeu.
Oamenii siguri pe ei,
Nesupuși și plini de eu,
Neascultători și răi.
Domnul, limba le-a-ncurcat
Planul, să nu mai zidească.
Pe pământ i-a-mprăștiat,
Peste tot să se-nmulțească.
O, dragul meu, nu-n Șinear
Să vă uniți, ci-n adunare!
Primește mântuirea-n dar!
E ceasul cercetării tale!
12.04. 2009