Cusca

In sufletul ce s-a lasat doar praful,
Cine nu vrea sa-l scoata si n-are un tel,
Eu vad ca nu este dorinta de-a-nvinge
Motivat uneori de scopul din el.

Cu prinsori ce au evidenta lucrarea
De robie cladita sub steag de triumf,
Din cusca se zbate mereu intrebarea,
Cine e tare? si cum sa-l inving?

De mult sta si-asteapta sa intre acolo
Dupa acele zavoare stravechi,
Singurul ce stie sa schimbe fiinta
Celui ce striga strapuns in urechi.

Dar cere vointa si drept sa aduca
Un scut pentru aspre si grele poveri,
De i se deschide cu mare dorinta,
Sa scape, sa fie usurat de pareri.

De nu, ca leul se plimba prin cusca
Si cine-i de vina ca este asa?
Cand nu-i ascultare si ispita invinge,
Iar firea nu are ingradirea cu ea.

Sa lupte intruna sa faca schimbare
Numai cerescul Parinte mai poate,
Ca El e Stapanul ce partea isi cere,
Fiind Creatorul si control peste toate.

Doar El se apleaca sa scoata zavorul
Si are in Sine izvor de tarie.
Ce spulbera forta acelui cuprins
De mii de tenebre si-atata furie.

Doar El poate scoate, acesta-i raspunsul,
La jalea ce pune stapanire pe ea.
CE nu are directia, ca este invinsul
In orice mai cauta sa afle ceva.

Iar ca sa se vada, se are in vedere
O jertfa curata sa puna pe-altar.
Cu-ncredintarea, ca Domnul e-aproape
Si sigur asculta prin indurare si har.

Amin