Sonet de Iarnă II

Ninge tare-n valuri viscolind zăpada,
E vifor şi-i frig, şi nămeţi se-aşează
Pe uliţe-n straturi totul camuflează;
Cu troiene albe s-a-mbrăcat ograda.

Sub rafale grele, de vânt ce oftează
Gem copacii toţi. Norii cu grămada,
Se plimbă pe ceruri să facă dovada
Că-şi fac datoria, că iarna primează.

Dacă zăpadă e multă, pâine o să fie
Şi-anul care vine de roade-o fi plin,
Căci vor strânge toţi, belşugul divin;

Nimeni nu vor duce, griji de sărăcie
Şi-orizontul vieţii, va fi-astfel senin,
Domnului cu laude-n sfântă bucurie.

Flavius Laurian Duverna
07 februarie 2012