Marta şi Maria

Luca 10:38-42, Ioan 11:1-2



Când spre Ierusalim mergea
Iisus, cu ai săi ucenici
Trecu şi prin Betania
Şi au fost găzduiţi aici

De Marta, care-n casa sa
I-a invitat cu bucurie
Şi le slujea; Se străduia
Ca totu-n ordine să fie.

Însă Maria, sora sa,
Uitase parcă s-o ajute
Ea doar lângă Iisus stătea
Vorbirea-i dulce s-o asculte.

Căci El vorbea de Dumnezeu
Şi de iubirea Sa cea mare
Cum vrea să-l scape de cel rău
Pe orice om. Îi dă iertare

De vrea să iasă din păcat,
Domnul îl iartă şi-l ajută.
Un trai frumos îi va fi dat
Şi binecuvântare multă.

Era atâta de duios
Iisus, vorbind de îndurare,
Încât Maria stătea jos,
Lângă truditele-i picioare

Care-au umblat fără răgaz
Cutreierând cetăţi şi sate
Ca să aline-orice necaz
Şi să aducă sănătate.

Pe mulţi de demoni i-a scăpat,
La slăbănogi le-a dat putere,
Chiar pe leproşi i-a vindecat
Şi orbilor le-a dat vedere.

Chiar şi pe cei mai păcătoşi
Nu-i alunga de lângă Sine,
Voia să-i facă sănătoşi
La suflet, să le fie bine.

Chiar oamenii dispreţuiţi,
În ochii Lui, aveau valoare
Voia să-i vadă mântuiţi,
El tuturor le-a fost salvare.

De-aceea şi Maria sta
Uitând de toţi, chiar şi de sine,
Cuvintele i le sorbea.
Langă Iisus e-aşa de bine!

Parcă şi timpul sta în loc!
Aproape că se înserase
Şi ea nu s-a mişcat deloc,
Pe Marta singură-o lăsase

Cu treaba casei, fiindcă ştiţi
Că sunt atâtea nefăcute
Oaspeţi aleşi când găzduiţi.
Marta era-ntr-un vino-du-te!

Înspre Maria-şi arunca
Mereu, privirea rugătoare
Maria însă n-o vedea,
Ci parcă-şi aţintea mai tare

Ochii ei mari, înspre Iisus
Sorbind trăiri nemaiştiute.
Zadarnic Marta-încet i-a spus
Să meargă şi ea, s-o ajute.

Ea n-auzea, nici nu vedea
În jurul ei pe nimeni altul
Decât pe Domnul cum vorbea
De Dumnezeul prea înaltul.

Simţea că ar fi trebuit
Să meargă să-şi ajute sora
Să fie totul pregătit.
De cină chiar trecuse ora!

Dar cum să pleci?! Lângă Iisus
Doar a simţit că-i acceptată
Atunci, când mirul şi-a adus
Şi şi-a plecat fiinţa toată

În faţa Sa, când i-a spălat
Cu lacrimi sfintele-i picioare
Apoi cu părul le-a zvântat
Într-o profundă adorare.

Acelaşi val de mângâieri
Simţea cum de la Domnul curge
O viaţă nouă, noi puteri.
Şi-o dragoste atât de dulce

Parcă-i topise inima
Că nici nu auzise bine
Când sora Marta reproşa:
"Doamne, nu-ţi pasă şi de mine?

Iată că singură slujesc!
Zi-i dar Mariei să-mi ajute
Cina degrab' s-o pregătesc,
Sunt de făcut atât de multe!

Iisus spre Marta a privit
Şi glasu-i plin de bunătate
Şi de iubire, a rostit:
"O, Marta, te frământă toate

Şi mult prea mult te-ngrijorezi,
Când doar un lucru trebuieşte:
În Dumnezeu să te încrezi
Şi să faci doar ce El voieşte!

Maria, însă, şi-a ales
Partea cea bună, de-ascultare!
De faci şi tu ca ea ades',
Nu vei avea vreo tulburare!"

Dar să privim acum la noi,
Iubite, dragi surori creştine!
Când se adună trei sau doi
Şi ora de-nchinare vine,

Nu cumva oare ne-împărţim
Ca Marta, în multă slujire?
Şi nu cumva nu ne oprim
Din trudă, să-l slăvim pe Mire?

Noi ştim, multe-s de rezolvat,
Căci pe pământ e multă trudă.
Dar Domnului cin' s-a predat,
Se-opreşte, vocea să-i audă.

Chiar de sunt multe de făcut
Şi frământări şi-îngrijorare,
Să ştim că nu este pierdut
Timpul cât stăm în adunare,

În rugăciune, în citit
Şi în profundă meditare.
Cel ce veghează, e găsit
Ca sluga bună, în lucrare.