Am ajuns la ţărmul Mării Roşii
pentru ultima dată.
De-o parte şi de alta,
mulţimile dezlănţuite dansează frenetic,
aclamându-i pe Ammon, Osiris şi Ra.
Pentru a câta oară? !

Am lăsat în urmă sclavia,
şi malul Nilului meu.
Daţi-mi, Toiagul!
Pustiul acesta se destramă,
în dune jilave şi reci,
sub picioarele mele amorţite.

Cineva să-mi aducă Toiagul!
Vreau să păşesc mai repede
pe Adâncul eliberator al Mării.
Nu vreau să mai zăbovesc aici,
lângă acest stâlp de sare,
care mă strigă să-i înalţ adorare.

M-aşteaptă Cetatea cu porţi de iacint.
locul meu etern de scăpare,
Acolo Tata îmi va zâmbi,
şi toti fraţii-n Sărbătoare,
îmi vor da sfânta lor îmbrăţişare.

Daţi-mi, Toiagul!
Dincolo, pe Ţărmul celălalt,
nu va mai fi niciun egiptean.

( Bucureşti, Februarie - 2011, Ianuarie - 2012; din volumul "Paşi printre pietrele Sionului" )